(1)

         O nouă zi albastră se aşterne o dată cu zorii aurii ai dimineții…

         Deschid ochii deoarece razele zorilor îmi gâdilă pleoapele prin crăpătura neglijentă a draperiilor de la ferestre. Îi mângăi uşor şi încerc să mă reculeg din visul avut ce pare că a durat cât o poveste neterminată… Mă întorc pe o parte şi îmi privesc frumoasa iubită care doarme… O privesc şi mă gândesc la minunata noastră poveste de dragoste şi ea neterminată… Părul ei blond şi ondulat este răsfirat peste pernă iar razele soarelui ajung întâmplător să se joace prin el… Sânii rotunzi îi stau ferm cu sfârcurile semeț ascuțite şi strânse de răcoarea dimineții… O acopăr cu plapuma deşi mi-aş fi dorit să mă joc o dată cu razele de Soare peste formele ei minunate…

         Minute trec pe cadranul ceasului de pe peretele bucătăriei, trei vrăbii ciocănesc în geam cerând nerăbdătoare firimiturile de pâine, apa clocoteşte în ibric iar iubita îşi scoate capul drăgălaş prin crăpătura uşii de la dormitor cerând pisiceşte un răspuns la:

– Bună dimineața…. my darling!

     Doamne! Soarele meu s-a trezit!Instantaneu durerea de cap mi-se atenuează când îi răspund:

    – Bună.!Pisicuța mea… somnoroasă!

Aş fi răspuns în limba engleză dar balta este plină cu bibani care cunosc doar o singură limbă străină: LIMBA ROMÂNĂ… Cred că am mai auzit pe undeva această expresie șmecheră…

   – Darling, azi o să plec mai devreme de acasă şi te avertizez că voi veni mai târziu poate uşor după ora 23… Este ok? Darlig?

          Nu prea era „ok” dar ce era să fac!? Iar o să ratez momentele de amor. Poate mâine dimineață voi fi mai norocos…

   – Sigur că da… iubito! Mă gândesc cu ciudă că voi ajunge să scriu scrisori de dragoste sau mă apuc să le pun în versuri: pe rime, ritm şi măsură dar măsura este depăşită. Mai că îmi vine să vorbesc singur… Mârâi:

   – Unde te duci, draga mea piersicuță? Acum duminică…?

   – Dragul meu trebuie să plec la sora mea, apoi împreună mergem prin magazine. Știi tu…  în legătură cu diversele cumpărături pentru nunta noastră. Aş vrea să mergi şi tu dar nu este bine să vezi rochia înainte de nuntă…

          Încep să gândesc iar acest lucru îmi provoacă din nou o mare durere de cap. Mare prostie cu aceste obiceiuri dar poate fi o ocazie bună să ies cu prietenii la o bericăăă…

   – Ai grijă… darlig! Fără berică!

         La naiba chiar este prea de tot! S-o creadă ea cu soră-sa şi cu tot neamul ei… Murmur abătut printre dinți:

   – Sigur că da… darling!

         Uşa de la intrarea în casă se trânteşte în urma ei din cauza curentului de aer. Uşor, uşor se mai simte aroma unui parfum înnebunitor de suav, primăvăratec şi dorul instantaneu după iubită mă face să mă uit pierdut spre ecoul ultimilor ei cuvinte… Un alt gând îmi spune: adică te uiți în gol… Tâmpitule!

         Timpul trece, capul mă doare, iar cele trei filme vizionate online pe smart tv nu m-au mulțumit astfel că mi-am anunțat la telefon prietenii pentru o întâlnire la o terasă…

         Cei trei prieteni ai mei se amuzau grozav pe seama mea, încălziți şi de malțul berilor cărora nici nu le mai ştiam numărul… Gigi, prietenul meu din copilărie mă întreabă zâmbind:

    – Măi George, o cunoşti de doar două săptămâni şi deja te însori cu ea?

Romică îi continuă întrebarea:

    – Nici măcar nu ne-ai prezentat-o… Cine este: Oana asta? O cunoaştem?

        Le răspund fără să mă uit spre ei privind apusul de soare care se îneca în apele lacului. Pe unul dintre malurile sale se afla terasa noastră.

    – Nu o cunoaşteți este din alt oraş… Poate o să râdeți şi mai mult pe seama mea dar am cunoscut-o în gară… Nici nu îmi dau seama cum am fost fulgerat de dragoste! Acum este plecată la soră-sa-cum pleacă de câteva zile că nici dragoste n-am mai făcut de când motivează aceste plecări cu pregătirile pentru nuntă…

       În mod surprinzător nimeni nu s-a mai amuzat. Liniștea de la masă m-a făcut să-i privesc mirat! Beni readuce discuția cu o propunere:

    – Am auzit că au venit câteva fete în oraş pentru a face videochat… şti tu… Cineva mi-a zis că că sunt dispuse contra cost să… Mă înțelegi ce vreau să spun…!

         Îi răspund un pic indignat:

    – Fii serios! Eşti nebun? Peste o săptămână mă însor şi tu umbli cu tâmpenii!

       Gigi nu era de aceeaşi părere cu mine:

    – Greşeşti! Acum nu eşti însurat…Consideră că mergi la o ultimă petrecere, înainte de a fi legat pe viață sau mă rog…

         În mod sigur berea consumată, atitudinea prietenilor, felul stăpânitor al Oanei, poate durerea de cap, poate păsărele de dimineață sau afurisita de cafea care am băut-o din nou singur m-au făcut în cele din urmă să aprob zâmbitor:

    – Să mergem şmecheranilor!

         Duminica albastră deja se scufunda în întunericul străpuns doar de farurile maşinilor şi al lămpilor stradale, durerea de cap a rămas uitată în nici nu mai ştiu care sticlă de bere… O cucuvea, în mod sigur nu Codruța Codrului, încearcă să mă înfioreze dar fără ca să reuşească! Paşii mei păreau că se duc pe urme care au mai fost odată… Oricum sunt atât de beat că nici nu mai contează…

      Intrăm într-un apartament…Cred că destul de bine aranjat! La intrare ne întâmpină o roşcată doar cu bikini pe ea… Cine stă să mai descrie literar ceva! Beni tratează ceva cu roşcata în timp ce noi intrăm în sufrageria apartamentului. Pe o canapea se aflau trei tinerele frumoase: două brunete și o blondă superbă ce păreau apropiate de vârsta noastră îmbrăcate la fel de sumar precum roșcata… Blonda semăna cu iubita mea dar eram totuși destul de confuz pentru a aprecia asemănarea în acel moment datorită unei veioze ce îmi difuza lumina spre ochi… Dar dacă…!?

     Gândul meu foarte panicat de aparenta prezență a Oanei pe canapea îmi tulbura şi mai tare privirea… Pe măsură ce mă apropiam am simțit un ghimpe în gât dar privirea-mi tulbure începea să se limpezească. Cu un zâmbet uşor ştrengăresc se prezentă scurt:

    – Sabina!

   Aş fi vrut să-i răspund la fel de scurt dar m-am trezit turuind banalități:

    – George! Domnişoară îmi păreți atât de familiară! Am senzația ca v-am mai cunoscut sau dacă nu este un déjà vu sau ceva asemănător, sau…

   Am fost întrerupt de hohotele ei uşor timbrate de țigări sau de ce-o mai fi…

    – În primul rând: George, nu ai venit la o întrunire din înalta societate! Eşti aici să îți satisfaci nişte capricii… Aşa că lasă vrăjeala cu politețea şi vorbeşte-mi la per tu… Eu sunt doar o fantezie de-a ta şi nimic mai mult. Preț de câteva clipe sunt tot ce vrei şi totul pentru tine…

        Felul ei de abordare tematică, profesionist şi relaxat m-a jenat puțin iar în timpane aveam senzația că aud languros reclamele din trecutul apelurilor erotice… Am fost trezit la realitate din nou de către Sabina:

   – Eşti ciudat! Nu mai repeta în continuu: ,,89, 89…” Nu cunosc numărul acesta. Am auzit doar de ,,69″, darling…!

       Instantaneu am început iar să gândesc… Această stare îmi aduce o nouă durere de cap:
,, Frățioare ești dus rău! Ai început să gândești cu voce tare! Auzi cum o arde şi asta cu:

 ,, darling”… Ce bine seamănă cu Oana… Doar că pare un pic mai în vârstă iar numele… Sabina este același nume pomenit de Oana ca fiind numele surorii sale… Poate este doar o coincidență și îi răspund zâmbind cu zâmbetul care îl folosesc pentru a mă face fermecător noilor mele cunoștințe dar alt gând al meu îmi strigă printre neuronii electrizați: ,,este zâmbetul tău de idiot, darling!”

    – Sabina eşti foarte frumoasă! Chestia este că m-am tâmpit de la bere! Cred că am băut prea multă! Tot timpul parcă nu mai ajunge…

         Sabina se uită la mine cu un aer involuntar de parcă ar spune: ,, ăsta pe lângă că este beat e şi prostalău…. Săracul!” Încerc să ies totuşi din stângăcia momentului:

   – Vorbesc foarte serios: semeni atât de mult cu cineva cunoscut!

         Sabina schițează un zâmbet şi îmi răspunde:

   – Nu eşti primul om care îmi spune asta deşi bărbații obişnuiesc să folosească genul acesta de abordare cu majoritatea femeilor… Cu adevărat suntem două picături de apă: eu şi sora mea mai mică, Oana.

        Dintr-o dată totul se amestecă în capul meu: păsărelele de dimineață încep să ciripească, testosteronul este în ibricul de cafea în care îmi fierb ouțele de mascul prostuț şi teribil de frustrat…

        Gândul meu bun, îmi spune: ,, iar te uiți în gol tâmpitule” ! O melodie blues de pe You Tube ce se auzea dintr-un laptop cu un măr mușcat pe carcasa argintie îmi face în ciudă în surdină astfel că întorc privirea spre geamul deschis al camerei unde Luna plină de ea şi de strălucirea dăruită de Soare de pe partea cealaltă a planetei parcă îmi spune ironic că a sosit timpul să încep cochetarea cu poezia…

        Îmi revin în cele din urmă şi încep să mă talentez de proză psihologică încercând un dialog viclean cu Sabina:
– Este minunat! Ce bine că mai ai o soră care îți seamănă și foarte bine…
– Așa este George! Credeam că ai cunoscut-o deja…
    Mă gândesc că aceste două pramatii își bat joc de mine și mă fac la psihic…
– Mă mir că nu ai sesizat asemănarea noastră când ai intrat pe ușă! Este roșcata care v-a întâmpinat când ați intrat în apartament…
    Inițial am avut senzația unui suflet ușurat de povara suspiciunilor și chiar mă gândeam să plec acasă, să las naibii petrecerea asta a burlacilor Made România și să-mi aștept cuminte logodnica dar larva de tăun a neîncrederii și-a scos țepii împotrivindu-se bine în sufletul meu…
– Sabina, spune-mi te rog unde este acum sora ta? Nu o văd… De fapt nu îl vedeam nici pe Beni în cameră, nici pe Gigi, nici pe Romică, și nici pe brunetele ce se aflau cu ceva timp în urmă pe canapea… Sabina zâmbind cu subînțeles îmi răspunde:
– Păi sunt fiecare în camerele alăturate cu treaba pentru care au venit… Camera în care ne aflăm este doar pentru noi darling… Am început instantaneu să urăsc limba engleză și fără să vreau m-am întors scârbit într-o parte în timp ce Sabina s-a întors cu fundulețul spre mine dându-și jos chiloțeii: de fapt niște șnurulețe roșii care se țineau de un peticuț de catifea…
      Mă apropii de Sabina uitând și de logodnică, de durerea de cap, și de larva de tâun… Frumoasa se întoarce spre mine în timp ce abia acum am început să analizez această minunăție a naturii din cap până în picioare sau invers câ nu mai știu… Oricum sunt fiert în continuare în ibricul de cafea din care ies vălătuci de aburi cu testosteron… Privesc în ochii Sabinei și mă întreb cum de și-a schimbat culoarea ochilor în galben și de ce corneea lor s-a înroșit atât de intens și de brusc! Bănuiesc că a băut bere stricată sau a tras ceva pe nas și îmi îndrept privirea îngrijorat și insinctiv spre măsuța unde se afla laptop-ul pe lângă care zăceau virgine câteva sticle de bere. Încercând să deslușesc marca de pe etichetă, ca nu cumva să mă pună naiba să beau din ele… Până să îmi dau răspuns la toată această ciudățenie constat că și vocea ei s-a schimbat iar cu un accent lovit de iad, timbrat demonic îmi spune printre balele care îi curgeau din gură:
– Creierrrr, vinoo iubiteee!
      Iar încep să gândesc prin fracțiuni de secundă, iar mă doare capul… Oare sunt într-o poveste cu Scufița Roșie doar că este pe invers? Oare s-o întreb: „Sabinuță de ce ai ochii așa de mari sau de ce dinții tăi frumoși sunt acum galbeni și cu gingiile putrezite? Nu o mai întreb nimic și în secunda doi, înainte de a mă mușca de gât, pun mâna pe laptop-ul cu mărul stricat sau mușcat desenat pe el și îi dau tare peste față… Ceva cade zornăind pe parchet… Poate sunt acei dinți oribili sau poate sunt doar butoanele tastaturii… Totuși aparatul merge în continuare deoarece îmi face iar în ciudă o melodie ce întâmplător se derulează pe You Tube. Bună firmă! Of, Doamne! Nu puteam să îmi ascult iubita și să stau acasă sau mai bine să fii mers în această duminică la biserică?
   Sabina zace grămadă pe jos iar eu mă îndrept mânat de îngrijorare dar și de acel pui de tâun, spre camera unde bănuiesc că se află Oana cu Beni…
   Dintr-o dată zgomotul unei uşi izbite cu putere de perete mă face să tresar şi să îmi deschid ochii buimăciți care mă usturau din cauza fumului produs de zațul de cafea, cafea uitată la fiert pe aragaz în timp ce somnul premonitor al relației mele cu Oana mă fura-se în visul horror…

– Darling, ea este Sabina, sora mea… Îmi cer scuze că am întârziat dar am fost foarte ocupate…

– Fetelor ştiu cu ce vă ocupați şi unde ați fost!

Oana şi Sabina au scăpat pachetele jos de uimire şi amândouă într-un glas au izbucnit:

–  Cum de ai aflat darling !?

       Mă ridic din fotoliu privind la țoapele din fața mea în timp ce îmi scot telefonul mobil din buzunar pentru a face o rezervare în cursa aeriană spre Londra, gândindu-mă să las în urmă totul: să uit de viitoarea fostă căsătorie şi să mă reangajez şofer pe maşina de gunoi la firma unde fratele meu era patron… Paşii mă îndreptară în curtea din spatele casei spre băncuța pe care de obicei îmi aşezam trupul dar şi gândurile atunci când mă chinuiau prea mult… Atât de mult că şi migrenele capului meu deveniseră o trăsătură chinuitoare de caracter…

Supărat de toată povestea asta îmi înfig o țigaretă între buzele subțiate de scârbă, trag un fum aspru şi adânc în străfundul sufletului când un zgomot care îmi agita basul în urechi, un uruit enervant care îmi vibra în piept şi senzația cutremurătoare de greață în stomac mă făcu să îmi îndrept privirea în sus spre direcția aparentă de propagare a undelor sonore. Mare mi-a fost mirarea când am zărit silueta unui Boing cu aripile precum două lame argintate de razele solare de-o parte şi de alta a unui bot mortal de imens… Ultimul meu gând înainte de a se pierde într-o întunecată rătăcire a fost:

– Măi frate am făcut programare la avion pentru a pleca în Anglia şi nebunii ăştia au trimis avionul să mă ia de acasă direct din Luton! Firmă serioasă, Dumnezeuleeee… Am mai auzit-o doar pe Oana care îmi striga prin uruitul infernal care se apropia tot mai mult de noi:

-Dar să ştii darling: câştigăm foarte bine! Suntem curve de lux!

     Reflexia cabinei pilotului îmi absorbea fiecare fărâmă de A.D.N. ce o simțeam scurgându-se până și prin transpirația instantanee care mă năpădise…
    Îmi închid strâns, foarte strâns ochii și îmi doresc să se petreacă totul într-o fracțiune de secundă… Nu înțeleg de ce sfârșitul durează tot mai mult… Poate de fapt nenorocirea deja s-a petrecut! Nu mai aud huruitul avionului, ba mai mult ceva mă gâdilă pe la genele strivite de pleoape.
    Deschid ochii cu frică, ușor, ușor și ce să vezi decât o rază de soare jucăușă sbenguindu-se printre pletele aurii ale iubitei mele care surâzând îmi șoptește:
-Dragul meu trebuie să ne pregătim de plecare. Avionul pentru Londra nu ne așteaptă…

(nu m-am obosit cu redactarea acestui material… Dacă doriți să aflați ce urmează, vă rog, să urmăriți continuarea oarecum parțială a unui volum care v-a fi publicat în curând…
Cu stimă cititorilor mei!
Emilian Oniciuc