Aluzii la iluzii…


Un poet al unei bombonice
De pizmă luat pe înserat
Și chinuit de lirice varice
S-a pus și el pe criticat!

Noaptea tocmai curgea lin
Pierdut fiind în al lui chin…
În suflet săgetat de un suspin
Se varsă-n stihuri cu venin!
…………………………
Eu nu sunt critic, nici poet
Ci doar un fir din praf în vânt…
,,Mai am un dor” (și un regret:
Să-mi aflu-n versuri),
Locul pe Pământ.

Atâta pot să cânt și să versific!
Dar nu voi face gestul rușinos:
Să fiu versificatorul-critic
Pe alții zilnic dușmănos…

Cum noaptea se strecoară-n stele
Și versu-mi se va măcina la fel;
Sunt praf de stele între ele,
Dar tu amice vei lipsi din el…

Emilian Lican-2014
Emilian Oniciuc Revizuit: 17.02.2023



Original Fhoto: Black Sirius

Smaragde


Tătă eşti viță de vie,
Cea mai dragă pe Pământ!
Frunze-ți verzi adie-n vânt
Când pasiunea îți reînvie…

Nu te-nchide-n colivie,
Spre amor să îți iei avânt!
Să rămân făr’ un cuvânt
Când zbori dintr-o evlavie;

Apoi, coliere din ciorchine
Să îți aşez pe sânii sfinți
Care stau de-acum cuminți,

Prin ecouri de suspine,
Smaragdalnice dorinți
Ale clipelor fierbinți!

Apocalipsa și comoara mondială


(Zece)

Femeia este comoara mondială a fiecărei țări. Ea trebuie protejată şi respectată de fiecare țară de pe Terra. Dincolo de orice discuție despre egalitatea în drepturi dintre bărbați şi femei, eu cred, că această egalitate este pur teoretică iar matriarhatul s-a transformat în timp în patriarhat iar rolul religiilor a fost crucial… Să ne imaginăm că peste o clipă, poate chiar în timpul lecturării acestei ficțiuni ar veni SFÂRŞITUL LUMII… Sper să termin de scris această povestire(!).
         Mă uit la ştirile unui canal de televiziune din România, desigur RTV (!), şi oftez gândind cu voce tare: ,,iar s-a sinucis o fată de 16 ani… Fetele sunt o comoară națională-păcat!”
-Ce îți pasă ție!? Când s-a sinucis un băiat, nu te-am văzut aşa de afectat! Acest răspuns a venit de la nevastă-mea, un pic iritată şi geloasă pe această părtinitoare compasiune în hilaritatea situației provocată de ştirea care mi-a adus această constatare: ,,femeia-comoară națională!” Îi răspund în încercarea mea de a nu deriva în alte discuții mult mai furtunoase, de această dată ancorate din viață şi nu din moarte…
-Draga mea, să presupunem că vine Apocalipsa iar pe Pământ rămân doi bărbați şi zece femei… Unul dintre bărbații supraviețuitori sunt eu, bineînțeles(!), una dintre femei eşti tu, neapărat(!). Crezi că fidelitatea sau monogamia creştină mai are vreo importanță atunci când supraviețuirea speciei noastre este pusă în pericol? Nevasta mea zâmbeşte dar nu-mi răspunde iar în acest timp imaginația îmi sburdă spre următoarea povestioară, (într-un colțişor de minte un neuron face electrizări pe melodia lui Florin Chilian-Zece), o povestioară despre ultimii oameni de pe Pământ…
        Ştirile au apus de mulți ani, au apus şi Facebook-ul, şi orice conexiune pe internet… Puținii supraviețuitori ai Pământului au doar câteva informații video datorită unor hackeri care au făcut descărcări ilegale în trecut de pe YouTube… Suntem în anul 2057. Pe Pământ au mai rămas doar 456 de oameni iar din rasele celorlalte animale nu le mai are nimeni nici o statistică… Cei 456 de oameni se ştiu de ei deoarece au format o comunitate de supravețuitori pe teritoriul României, leagănul civilizației dumnezeiești… Poate mai sunt şi alții dar și ei sunt pe cont propriu.
        Liderul oamenilor supraviețuitori în urma cataclismelor naturale dar şi din pricina conflictelor dintre oameni, este: Tin Eltin. Tin Eltin nu este vreun mare luptător este doar cel care împreună cu soția sa Lil Lali au avut inițiativa de a căuta şi a strânge în jurul lor cât mai mulți supraviețuitori. Cei 456 de oameni ai acestei comunități este formată din 366 de femei şi 100 de bărbați. Toți şi-ar fi dorit să conviețuiască conform vechilor tradiții după cum au fost obişnuiți dar monogamia presupune şi o atracție reciprocă în care nu toți se regăseau… Totuși erau conştienți că mai presus de instinctele primordiale era şi supraviețuirea speciei noastre!
       Acești oameni şi-au amplasat tabăra pe platoul unei câmpii imense la poalele munților Carpați în jurul unui pom. Mărul acesta este singurul pom supraviețuitor din specia lui şi nu se ştie cum, şi de ce s-a întâmplat acest lucru! Poate or mai fi şi alți pomi cu mere pe Terra în jurul cărora s-au strâns oamenii unor noi începuturi dar oricum nu este ceva sigur iar aceste comunități dacă există încă nu au cunoștință unele despre altele. În comunitatea lui Tin Eltin este strict interzisă culegerea chiar şi a unui singur fruct din acest pom. Doar Mărul căzut pe sol ar putea fi cules. Au fost mulți oameni care au pandit după fructele căzute pe sol dar indiferent de vreme, indiferent de anotimp, merele stăteau sudate pe ramurile pomului şi nici în gând n-aveau să cadă… De atât de mult timp erau printre frunzele verzi care nu se ofileau niciodată, că deja locuitorii taberei au reușit să le şi numere şi au constat cu mare mirare că numărul lor este de 456 de mere roșii şi frumos lucitoare în bătaia razelor de Soare sau în dulcea alinare a razelor de Lună…
         Tin Eltin fumează îngândurat dintr-o țigare… În acest sumbru viitor, țigările, băuturile alcoolice şi alte vicii nu constituie o problemă dar şi lucrurile esențiale ale vieții cum sunt alimentele şi îmbrăcămintea care nu mai fac obiectul luptei existențiale pentru supraviețuire. În urma Apocalipsei au rămas suficiente magazine şi super-magazine iar singura grijă a oamenilor era aceea de a asigura alimentarea cu carburant a generatoarelor de curent electric- carburant care se află din belșug în stațiile de combustibili dar şi în autovehiculele răspândite peste tot şi care mai poartă doar urma amintirilor unor proprietari… Această apocalipsă poate fi considerată în mod paradoxal un Rai al celor aleși…
         Preocuparea lui Tin Eltin era alta… Comunitatea a găsit un mod echitabil pentru a crește numărul oamenilor şi implicit perpetuarea speciei noastre. Femeile fertile vor fi împărțite între bărbații fertili indiferent dacă unii dintre ei erau căsătoriți. Singurii care îşi vor păstra nevestele lângă ei erau doar cei fertili cu partenerele fertile precum şi cei sterili cu femeile infertile. Problema era că Lil Lali nu mai putea da naștere unei noi generații de urmaşi, deoarece în urma aducerii pe lume a celui de-al patrulea copil al lor, a pierdut binecuvântarea fertilității- rezultat al unor complicații la această ultimă naștere… Mai puteau să se vadă în condiții stricte doar trei luni iar ultimatumul dat de Bar Raba, cel care o revendica-se pe Lil Lali, urma să expire…
        Tin Eltin se consola în gând doar cu ipotetica situație în care femeile ar fi fost mai puține decât bărbații iar acest lucru ar fi dus la numeroase conflicte sângeroase între bărbații supraviețuitori ai sfârșitului de lume… Poate a fost doar o loterie a sorții acest aranjament natural sau divin care a stabilit prezenta proporție dintre bărbați și femei. Chiar şi aşa în situația de față un conflict cu Bar Raba ar fi dus la un război şi cu ceilalți trei zeci de masculi sterili iar numărul pierderilor de vieți omenești ar fi fost un dezastru deoarece fiecare suflet avea utilitatea sa, în viitoarea ecuație dramatică a renașterii umane…
        Tocmai a terminat de fumat țigarea şi s-a întins lângă flăcările pe care le-a pornit din câteva vreascuri adunate din vecinătatea sa iar roşeața lor tremurată prin umbrele nopții îi aprinse şi spiritul din întunecimea gândurilor:
-Doamne, dacă mai exiști, Dă-mi o idee, un semn, un licăr din înțelepciunea Ta! 
        Aparent Inexplicabil dar Dumnezeu a rămas în continuare în mintea oamenilor un fel de colac de salvare în situațiile disperate sau încurcate şi în acest viitor al omenirii…
        Deodată prin noaptea răcoroasă de vară, la minunata poală de munte a început să răzbată vacarmul unor voci care se apropiau de pomul sub care se află Tin Eltin. Acesta îşi aprinde din nou o țigară şi priveşte în direcția vocilor care pe măsură ce se apropiau de el, începeau să prindă chipuri iar cel mai drag dintre ele este cel al soției sale! Lil Lali era însoțită de unele dintre consoartele lui Bar Raba dar şi de unii dintre bărbații din comunitatea lor. Conform noilor legi, femeia promisă altui bărbat pe perioada ultimatumului de acomodare nu are voie să se vadă cu fostul ei bărbat decât însoțită de o parte din familia noului soț dar şi de unii dintre membri ai tribului. Cei doi, Tin Eltin şi Lil Lali se aflau față în față din nou după ceva timp.. Primul impuls al lor a fost de a se arunca în îmbrățișări lungi și pătimașe de dragoste! Totuşi dorind să păstreze aparențele, Lil Lali îl întâmpină pe fostul soț cu o dojană amestecată cu indiferență:
-Omule, nu te-ai lăsat de fumat! O să te ia Dracul într-o zi din cauza lor…!
-Femeie, crezi că lui Satana sau Lui Dumnezeu îi pasă de fumat!? Într-o zi o să ne ia Lucifer pe toți!
Surâzând, Lil Lali îl apostrofează pe Tin Eltin:
-Poate aşa o fi dar focurile din Iad o să-i chinuie mai tare pe cei care nu se abțin patimilor omenești!
-Lil Lali nu cred că este aşa… Cred că în chinurile focului tot o să mai fie câte o pauză…
-Aşa crezi tu?
-Da, Lil Lali… şi în pauză cei care şi-au spurcat sufletul cu țigări şi alte spurcăciuni se vor spurca şi acolo cu ele iar cei care nu s-au atins de mizeriile astea, în pauză vor curăța furcile Dracului cu care ne vor învârti în continuare prin cazanele cu smoală.
        Dintre cei prezenți se auzi o rumoare amestecată de râsete dar, şi de indignare… După ce intensitatea acestei rumori s-a mai potolit, o voce de bărbat uşor efeminizată, răsună precum un saxofon:
-Blasfemie, Tin Eltin! Eşti sub pomul sfânt, nebunule! Vocea indignării era a lui Con Coto, unul dintre cei treizeci și unu de bărbați infertili. Con Coto era fertil dar făcea parte şi dintre cei zece bărbați denumiți în comunitate: ,,oamenii de ceilalți”… După această acuzație un nou murmur care creștea în valoarea decibelilor s-a ridicat peste Pomul Sfânt care şi-a înfiorat frunzele perene, poate şi din cauza unei adieri de vânt venite de nicăieri… Moment tocmai bun pentru Lil Lali care profită de el şi îi şopteşte cu lacrimi în privire lui Tin Eltin:
-Te iubesc, dragul meu! Tin Eltin ar fi vrut să îi răspundă dar un ghem neputincios îi stătea în gât… Reușește totuşi să o strângă discret şi uşor de mâna dreaptă, un gest care exprimă mai mult decât o sumedenie de cuvinte… Îi răspunde cu vocea suficient de tare pentru a putea fi auzit și de cei din imediata apropiere:
-Care este scopul vizitei tale, Lil Lali?
-Tin Eltin, trebuie să conduci o procesiune funerară…
-Cine a murit, femeie?
-Fel Lina a fost găsită moartă, şi-a tăiat venele în pârâu… Apoi cu vocea şoptită continuă rapid şi discret:
-Aşa o să fac şi eu dacă nu găsești o soluție imediată pentru a scăpa de Bar Raba! Şi, ai grijă nu mai medita prea mult timp sub Pom că cele treizeci și şase de femei ale tale au început să se certe între ele! Am auzit vorbe că unele vor să plece pe la ceilalți fertili! Altele ar putea să se vadă şi cu sterili că a dat Dracul în ele de dorul… Nu mai continuă deoarece a sesizat că liniștea îşi găsise locul din nou peste tot…
        Tin Eltin se uita uimit la fosta sa soție şi exclamă întrebător:
-Lil Lali, fata aceea blondă şi frumoasă de șaisprezece ani care îşi dorea să se mărite cu Rom Eros, băiatul de optsprezece ani?
-Da, chiar ea! Problema este că tutorii ei nu o lăsau să se mărite cu Rom Eros! Cică nu îşi lasă fiica după un tuciuriu…
-Ce prostie, Lil Lali! Acum când perpetuarea speciei noastre este pusă în pericol ei mai pun în vedere aspectele rasiale? Tin Eltin a devenit dezamăgit de cele auzite! În acest viitor apocaliptic fetele puteau deveni femei de la vârsta de paisprezece ani iar băieții puteau deveni bărbați de la vârsta de șaisprezece ani. Este cea mai frumoasă vârstă a tinerilor căsătoriți cărora le este permisă monogamia până la vârsta de douăzeci de ani… Adulții îşi amintesc cu nostalgie perioada din trecut când monogamia nu era un privilegiu… Timpul a devenit prețios iar oamenii foarte puțini, astfel că la timpuri noi s-au implementat şi legi noi. Femeile sunt prețuite şi sunt considerate adevărate zeițe având şi denumirea de ,,Mamele Pământului”…
        Lil Lali se uită spre bărbat cu ochii strălucitori care parcă aruncau văpăi şi din cauza reflexiilor micului rug meditativ aprins de
Tin Eltin, apoi vorbește cu tonul scăzut:
-Omule, poate ar fi bine dacă ai putea să rupi un măr din Pom şi să-l împart cu celelalte nefertile şi astfel o minune poate să rezolve şi situația grea în care ne aflăm…
-Imposibil femeie! Cine sunt eu pentru a culege ceva ce nici vremea, nici timpul nu au reușit să culeagă, să rupă! Doar Dumnezeu poate hotărî cine este vrednic de minunile Pomului Sfânt! Nu mă mai ispiti!
        Deodată un zgomot înfundat în iarbă se auzi în spatele lui Tin Eltin iar timpul parcă a înghețat în jurul tuturor… Toți cei de față au îngenuncheat smeriți! Un măr pe jumătate rosu, pe cealaltă jumătate aurit precum jumătatea vizibilă a Lunii se rostogolește spre picioarele lui Lil Lali…
         Minunile sunt posibile oricând, poate sunt posibile şi cu un Bob de credință. Poate totul în viață este doar o întâmplare precum este însăși viața. Poate Dumnezeu a existat, există şi va exista şi într-un viitor chiar şi apocaliptic! Cine sunt eu să confirm sau să infirm ceva atât de minunat sau ceva care în realitate să nu aibă nici cea mai mică importanță. Eu sunt doar un povestitor, poate nici atât, care crede că femeia este cu adevărat o comoară mondială…
        Undeva în gândurile mele încă mă mai fredonează un neuron neastâmpărat şi plin de electricitate provocată de melodia lui Florin Chilian-,,Zece”…

Sursa fhoto: Pinterest

SMS peste timp…


Clopoţeii vibrează
În noaptea efemeră,
Telefonul dansează
Ciudat pe noptieră…

Buimăcită şi mirată,
Văduva Vera tresare…
Se gândeşte înfiorată:
„Cine să fie oare?”

Deschide telefonul
Luminat de un mesaj
Care îi alungă somnul
În fostul ei mariaj…

I se înmărmurează faţa,
Pieptul i se lasă, i se ridică,
Respiră greu prin ceaţa
Creată de-a ei frică…

Cu mâna tremurândă
Și inimioara în cleşte,
În noaptea furibundă,
Mesajul îl citeşte:

„Nu mai ştiu de tine!
De mine n-ai uitat?
În paradis mi-e bine
Dar sunt neîmpăcat…

Pe rând plecară toate
Din viaţa mea, şi-s eu,
În locuri minunate
Iubit de Dumnezeu…

În ceas de veşnicie
Cu lacrimi te aştept,
Fruntea pe vecie
Să ţi-o alint la piept…

Ai petrecut bune şi rele
De când am apus
Să răsar prin stele,
Printre îngeri, Sus…

Acum a sosit timpul
Din nou să înfloreşti…
Dacă vrea şi ,,scumpul”
Poţi să te recăsătoreşti…

(Mesajul îl citeşte…
„Fostul” e şarmant;
Vera se căieşte
Privind la amant…)

Acum te las cu bine:
Fii fericită pe Pământ
Cum ai fost cu mine
În legământul sfânt!”

O lacrimă salină
Îi curge spre guriţă
Lăsând o rouă lină
Pe chip de garofiţă…

Nu l-a uitat pe Mișu
Dar firea-i de felină
O arde-n ascunzișu`
Ce-o face-acum blajină…

Și este atât de bună
În văduvia-i fină,
O șoaptă într-o rună:
Rămasă în lumină…

Capul și-l lasă dulce
Spre mai tânărul iubit,
Mesajul pe o cruce
Deja l-a răstignit…

Sursa fhoto: Pinterest

2057


Dacofobia legendarilor din legendele nescrise, alimentează mărețul sentiment de identitate națională… Sunt gândurile mele din viitor… Un viitor atât de prezent că poate nu își merită trecutul…
        Sunt în anul 2057, conectat la consola implantată în lobul temporal pe care am achiziționat-o la reducere într-o zi de „Black Everyday”. Black Friday a dispărut în urmă cu zece ani din cauza nivelului de trai ridicat din România. Totul devine incredibil de real și alunec dincolo de vise, poate și dincolo de o realitate paralelă…
        În fața mea se derulează genericul jocului de parcă aș urmării episodul al XX-lea din STAR WARS…
        Indiferent de natura exaltatoare de patriotism, patriotism modificat chiar şi genetic, cetățenii S.U.A. se denumesc americani iar băştinaşii din acest teritoriu cu strămoşii lor maiaşi îşi spun americani, austriecii din Austria sunt austrieci, ruşii sunt ruşi, francezii sunt francezi iar singurii indieni sunt de fapt din India, etc. … Cetățenii din România sunt şi vor rămâne români, asta este, trebuie să acceptăm realitatea. Nu mai avem cum să ne denumim daci!
        Adevărul crunt trebuie în sfârşit recunoscut iar dacă am ajuns să fim români se datorează de fapt şi dacilor liberi din Maramureş, Bukovina şi Moldova care nu au stârnit nici un interes pentru romani şi apoi celor care au continuat ulterior lupta până la jertfa supremă pentru statornicia sangvină a acestui pământ… Romanii cu cine să se mai lupte? Cu ciobanii şi olarii sau comercianții care îşi vedeau de rostul lor, ba mai mult aceştia erau protejați chiar de interesele vecinilor din zonă care în acele momente ar fi nenorocit victorioasele legiuni romane doar cu un singur strănut nord-estic… Victoria asupra dacilor a fost un dezastru pentru Imperiul Roman atât economic cât şi din punctul de vedere al resurselor umane… Singurul lucru care a mai dat strălucirea motivației pentru campania luptelor cu dacii fiind cantitatea imensă de aur şi argint care deşi le-au mai îndulcit aceste victorii, parcă nu a dat justificare acestor lupte fratricide… De fapt dacii nu au fost asimilați de romani. Pur şi simplu au fost decimați. Ştim desigur că în sudul României de azi până şi femeile dace erau adevărate zeițe luptătoare iar acestea nu aveau voie să se mărite până nu ucideau un anumit număr de duşmani. ,,Amazoanele” care nu reuşeau acest lucru ajungeau să presteze alte activități necesare în colectivitățile din care făceau parte. Cei rămaşi în afara luptelor au supravețuit ducând cu sine tradițiile şi obiceiurile dacice printre care şi limba noastră de structură latină.
        Pun pauză mentalică la joc și încep să cuget:
-Pur şi simplu nu voi crede că dacii liberi au fost romanizați sau cum aud mai nou pe la dacofobi că romanii au fost dacizați… ! Să fim serioşi! Părerea mea este că aşa zisele secrete ale Vaticanului sunt doar nişte prostioare aruncate în opinia publică, amatoare mai degrabă de senzațional decât de adevărul istoric. Este mult mai uşor să crezi fără a cerceta dar atunci interesul pentru credință, interesul pentru istorie, până la urmă chiar şi interesul față de propria identitate națională ar dispare, ducând în cele din urmă la o masă incontrolabilă de oameni care nu vor mai putea fi manipulați niciodată…
„Ce este de făcut?”- S-au întrebat poate chiar francmasonii Vaticanului pentru că nimeni nu mai crede în nimic, iar roboții care să înlocuiască omul încă mai au de așteptat până să fie cu adevărat funcționali… „Am găsit!”- Şi-au spus ei:
,,- Aruncăm diverse idei despre secretele din arhiva noastră de la Vatican. Plătim un scriitor talentat să scrie despre ele, finanțăm realizarea unor filme documentare, chiar şi artistice care să aprindă imaginația receptorilor înfocați de inedit… Astfel dictonul ,,crede şi nu cerceta” va fi din nou paradoxul care va aduce contrariul în mințile oamenilor iar cercetarea îi va face în continuare mai uşor de manipulat.”
        A fost Nicolae Ceauşescu francmason sau apropiat al francmasoneriei? Eu cred că a încurajat în laboratoarele secrete ale securității, fabricarea istoriei mincinoase pentru a reda un sentiment înălțător de patriotism comunistoid care încă mai dăinuie şi azi, perpetuat de transmițători, unii politici, alții culturali, alții chiar frumoşi şi naivi dar care speculând oportunitatea vedetismului sigur, realizează emisiuni, diverse articole dacofobe. De ce nu? Pare interesant să vedem cum „legendarii”, aşa îmi place să le spun celor care se străduiesc să umple un gol imens de 1000 de ani din istoria teritoriului getic într-un mod naiv, anumite adevăruri cum ar fi credința dacilor în Zamolxe, cu adevăruri ascunse, zic ei, cu stupefianta manipulare a energiilor paranormale duse până la forțele benefice izvorâte din inima munților care se pare că ne-au ales pe noi să fim Buricul Pământului… Ultimii Jedi ai unui scenariu dintr-o istorie îndepărtată…
        În primul rând sunt de părere că dacii adevărați nu credeau în nimic! Erau un popor foarte liber şi neconstrâns de dogme religioase. Fiecare dac îşi trăia la maxim viața de zi cu zi, fiecare după nivelul social la care se afla în comunitatea sa. Cred că această libertate i-a dus de fapt spre primul pas al decăderii spirituale şi sociale urmat în final de ultimul pas: înfrângerea lor de către romani. Propriile căpetenii ale triburilor dace nu îşi mai puteau organiza şi coordona oamenii pentru luptele de apărare dar nici ale lucrătorilor din minele de aur, fapt care a determinat imposibilitatea plăților către protectoratul fraților romani. Acum să fim serioşi care firmă de pază din ziua de azi şi-ar presta serviciile pe datorie… Ideea este că teritoriul dacic dintr-o de necontestat măreție şi putere a mai continuat să existe doar ca şi o zonă de tranzit, de exploatare, însă şi fără reale garanții, protejat atât cât s-a putut chiar de daci dar în mod special cu ajutorul romanilor la sud iar la nord de vecinii cu traiectorii comerciale, asigurând astfel siguranța drumurilor de interes comun… La un moment dat, Zamolxe, omul, reîntors din călătoriile sale reuşeşte să colaboreze cu şefii unor triburi şi să pună bazele primei religii, influențat se pare de iudei… Astfel s-a încercat o domesticire a dacilor care ar fi reuşit să se reorganizeze şi să încerce să prevină nenorocirile viitoare… Mai cred că nici nu mai contează dacă Zamolxe a fost inițial om sau a fost Zamolxe un zeu al dacilor dintotdeauna… Au avut dacii un singur zeu? Interpretările izvoarelor arheologice arată că se rugau mai asiduu la o zeiță a fertilității decât la zeul suprem…
        O mie de ani de tăcere sunt totuşi 1000 de ani iar lipsa confirmărilor scrise, lipsa chiar a unei singure monede din perioada aceasta tăcută a istoriei nu poate fi acoperită nici de către legendarii legendelor nescrise.
        Sigur că este fascinant să dezbați, să manipulezi anumite idei conspirative, să te distrezi jucându-te cu mințile oamenilor arucându-le poveşti cu secretele Vaticanului… Totuşi încercând această contrariere argumentată sau chiar de multe ori slab argumentată, caut să mă salvez din această utopie a legendarilor prin a nu accepta tot ce îmi serveşte media de consum pentru că senzaționalul pe care ei îl vând, eu nu vreau să îl mai cumpăr, pentru că prefer o istorie adevărată de la care să plec şi nu o minciună frumoasă şi legendară în care sâmburele de adevăr poate nu a existat vreodată şi atunci mi-am format propriile concluzii:
1. În mare măsură obiceiurile şi tradițiile noastre au rădăcini dacice…
2. Nu este rău că suntem români dar ne-am născut în România iar faptul că am putea să ne schimbăm numele în daci nu va schimba acest sentiment cum nici dacă pe steagul tricolor ar flutura şi lupul dacic…
3. România de azi continuă să fie un teritoriu de tranziție şi tare mă tem că aşa o să fim şi în viitor până când o să ajungem secătuiți şi de cea mai importantă resursă: resursa umană… Ce mai contează într-o țară a tranzițiilor în care probabil se vor experimenta în viitor chiar şi roboții pentru sex în timp ce oamenii aleși, scăpați de tranziție, vor plăti abonamente la televiziunile interactive HI9D care vor transmite spre amuzament, experimentele realizate, iar omul care foloseşte maşinăria va zâmbi tâmp şi natural de extazul oferit, neştiind că este filmat chiar de ea, de minunata maşinărie primită cadou într-o perioadă de „Black Everyday”…
4. Dacii au mâncat bătaie de la romani şi indiferent că ne place sau nu ne place că ne numim români trebuie să recunoaştem asta fără prea multe explicații şi să ne spunem răspicat punctul de vedere şi anume că noi românii ne dorim să înceteze experimentele asupra acestei nații şi chiar să ne purtăm cu mândrie numele, acest nume pe care până la urmă chiar francmasonii l-au ales…
        Tocmai mă gândesc la a V-a concluzie când un lătrat gros și sacadat urmat de alte lătrături sacadate, finalizate de un urlet prelung mă fac să mă deconectez de la consolă şi încerc să mă îndrept spre uşă pentru a vedea de ce latră Cățaua Zugrumată. Aşa o cheamă pe cățeluşa noastră care şi-a primit numele după ce am salvat-o dintr-un laț într-o pădure. Stați liniştiți, nu din Pădurea Baciu…
        Nu ajung până la uşă că mă împiedic de ceva şi mă cufund într-un tunel întunecos de 1000 de ani… Aud totuşi ecourile vocii soției mele:
– Ce ai dragule, lele, eşti, ti, ti… somnambul, bul, bul…
        O luminiță paranormal de jucăuşă aflată la capătul tunelului întunecos se măreşte treptat până ajunge în fața mea precum o icoană în care mi-se desluşeşte zeița fertilității cu forme minunate, cu ochii căprui şi părul blond… şi în timp ce îmi vorbeşte, imaginea se transformă într-o minunată calitate HD sau chiar 4K care o transformă pe zeiță în nevasta mea frumoasă, tot cu ochii căprui, tot cu părul blond…
– Ce ai că umbli prin somn? Mă întreabă soția mea.
– Cum umblu prin somn? Eram la birou şi Cățaua Zugrumată lătra. Tocmai mă pregăteam să scriu a V-a concluzie despre țara noastră România şi… şi zeița mă întrerupe mirată:
– Cred că te-ai lovit la cap de calorifer, uite că ai şi sânge pe frunte… Mai şi debitezi prosti… Ce țară? Ce România? Măi omule, țara noastră este: Dacia!
Mă uit aiurit la ea şi zâmbesc dar nu de extaz, pur şi simplu am un zâmbet pierdut în timp ce mă gândesc la două variante alternative ale unor realități de la unul din posibilele capete ale tunelului:
1. Chiar sunt dac şi am visat nişte tâmpenii cu o țară România.
2. De fapt sunt în viitor şi experimental am redevenit daci iar frumoasa din fața mea este un minunat android care îmi face experiența existențială deosebit de minunată…
        Nici nu vreau să mă gândesc la a III-a variantă cu o posibilă realitate românească… Le prefer pe oricare variante din primele două!
        Întind mâna dreaptă spre nevasta mea şi o cuprind tandu de încheietura mâinii stângi încercând să simt un puls care să-mi confirme înşelarea unor bănuitoare suspiciuni… Simt uşoare tresăriri prin venele ei uşor albăstrui iar chipul mi-se luminează de fericire şi exclam:
– Chiar eşti reală! Mă priveşte ciudat şi zâmbind la rândul ei, încearcă să-mi spună ceva în timp ce imaginea icoanei se limpezeşte într-o calitate neinventată până acum, o imagine căreia îi spun dintr-o aiureală, HI9D…
– Hei, trezeşte-te! Ce ai?
        Deschid ochii buimac şi realizez că iar am avut un vis în vis… Nevasta mea, zeița realităților mele continuă să mă întrebe:
– Iar ai avut coşmaruri? Ai vorbit prin somn toată noaptea…!  Aş fi vrut să-i răspund că a fost un vis frumos dar o întreb cu tristețe:
– Țara noastră este România?
Îmi răspunde zâmbind:
– Nebunule, țara noastră este Moldova! România nu mai există! Ai uitat că a fost asimilată în experimentele Uniunii Europene? Gata, chiar sunt disperat! Am nimerit iar la capătul greşit al tunelului…
        Undeva, o lupoaică urlă sinistru precum o cățea sugrumată de lanțul cu stele țintuite în jurul grumazului ros de vreme, jelind după o nouă speranță care nu va mai fi uitată…
(25.05.2018)
Sursa photo: Pinterest

Câteodată…


Câteodată licuricii se strecoară năvalnic în tine prin lăpticul dăruitor de o nouă viață ce îşi caută zorii din dimineață;
        Apoi prelingându-se uşor din nou printre văile tale fine iar te alintă suav pe un picior, amintindu-ți de mine şi de alți semănători care au trudit cu plăcere pământul tău.
        Câteodată dulceața amăruie îți alintă buzele iar prin naiva lor mirare ce absoarbe extazul ultimei picături îți cobori pleoapele poate ruşinată, sau poate doar eşti prea rafinată, dar ce mai contează! Petalele tale trandafirii vor purta şi amintirea siropului din fierberea-mi mocnită…
         Câteodată năstruşnicul elixir îți inundă secretele… Sunt doar unul dintre minerii care încercă să sape şi el pe acolo… Acolo unde tu nu mai ai controlul și te lași abandonată cu încredere în îndemânarea uneltei mele. Doar tu vei şti cine este cel ce ți-a greșit dar a muncit cu drag și ți-a adus avalanşa desprinsă dintre mineralele tale prețioase;
         Câteodată seva ta lăuntrică îmi circulă prin vene Iar timpul parcă îngheață. Îmi ascult din nou sufletul și încerc să te recuceresc… Oare pentru a câta oară:
Capricioasă şi iubită Creație Literară!

Emilian Oniciuc: 05.11.2018
Revizuit: 19.02.2023



Sursa fhoto: Pinterest

Empatiile și lacătele extrasenzoriale


În „dex”, empatia are şapte definiții sau mai bine zis şapte definiri care se completează şi argumentează reciproc.
Este un domeniu care mi-a stârnit în mod deosebit interesul şi căutând să îl aprofundez prin propriile întrebări şi răspunsuri asociate propriului meu mediu social, familial, profesional sau prin ascultarea, chiar asistarea la experiențele de viață ale altor persoane am ajuns la anumite concluzii pe care voi încerca să le prezint în acest articol.
Din punctul meu de vedere empatiile sunt de fapt lacătele energiilor spirituale care se deschid sau rămân închise asimilării trăirilor celor de lângă noi, sunt lacăte care ar trebui să le autocontrolăm pentru a reuşi să ne păstrăm echilibrul emoțional şi în general să ne înconjurăm de energiile pozitive, tocmai pentru a putea dărui şi celorlalți din jurul nostru empatii benefice.
Ne naştem cu un bagaj emițional moştenit prin structura noastră A.D.N. iar în acelaşi timp primim şi anumite calități noi de obicei încă de pe timpul dezvoltării noastre în recipientul mirific şi matern sau uneori pe parcursul dezăvârşirii noastre umane care ne diferențiază de ceilalți făcându-ne unici prin darurile energetice de care uneori suntem conştienți dar de cele mai multe ori trăim cu ele în ignoranță până când propriul nivel de înălțare spirituală se declanşează instantaneu, fără un motiv anume, larva spirituală transformându-se firesc în fluture sau ne avertizează de transformare prin secvențe de déjà vu, prin înțelegerea neînțelesurilor aparente, sau prin şocurile fizice sau psihologice de care toți avem parte în parcursul fulgerător al vieții noastre, şocuri de care şi în acest caz, putem să le conştientizăm sau să le ducem cu noi ascunse undeva, într-o cămară ferecată a subconştientului…
Oamenii sunt recipientele organice cele mai evoluate de pe Pământ care poartă cele mai complexe forme energetice. Toți oamenii suntem în acelaşi timp atât receptori de energii cât şi transmițători de energii. Unii dintre noi primim încă de la naştere capacitatea de a fi mai mult receptori de energii sau alții mai mult transmițători de energii. Acest ,, mai mult”, este darul pe care soarta îl hărăzeşte să fie purtat de alesul ei până la înălțarea spirituală definitivă, prin atenție, o formă energetică spirituală care se numeşte memoria colectivă generală, acea memorie care duce spre neuitare, de exemplu un artist, un inventator, un mare lider sau un binefăcător…
Omenirea din propriile energii a creat energia benefică supremă care este Dumnezeu, Alah, Buda sau de ce nu, Zamolxis… Ştiu că mulți vor spune că de fapt Dumnezeu a creat omenirea! Este dacă doriți veşnica dilemă: ce a fost mai întâi? Oul sau găina? Personal mi-ar place să cred că Dumnezeu este esența rezultată din toate energiile benefice.
Ştiința, care după părerea mea este luciferică şi este născută din muşcătura adamică de măr, ceea ce a făcut-o pe Eva să se ruşineze şi să se întrebe de ce nu are şi ea şarpele lui Adam între picioare dar şi pe Adam să se întrebe ruşinat de ce el are şi Eva nu, i-a făcut pe cei doi în cele din urmă să îşi acopere întrebările cu frunze din grădina Raiului până să descopere răspunsurile care sunt de fapt primele descoperiri ştiințifice care au dus la perpetuarea speciei noastre, la desăvârşirea noastră spirituală deoarece nu-i aşa că după explicația biblică fiecare dintre noi ducem în structura noastră umană o fărâmă din Adam şi Eva… Dintre toate variantele: cea ştiințifică, cea religioasă sau cea ufo-logică, vă spun sincer că nu pot accepta să cred că ne tragem din maimuțe… Nu accept nici varianta întâmplătoare a apariției vieții pe Terra… Sistemul nostru solar este singurul din galaxie, conform cercetătorilor, care este foarte exact şi echilibrat iar fiecare planetă, sateliți naturali ai planetelor şi orice obiect cosmic au rol bine determinat în protejarea vieții pe Terra. Ştiați că imensa planetă Jupiter este amplasată exact unde trebuie şi orbitează perfect astfel încât este un real scut în calea cometelor şi a altor obiecte cosmice imense care au fost oprite din traiectoria lor spre Pământ, protejându-l?
Tot în urma recentelor descoperiri în sistemele solare, vecine sistemului nostru solar este un haos desăvârşit… Planete care nu vor să stea locului şi se ciocnesc rezultând asteroizi care se lovesc acumulând material pentru formarea unei alte planete care ce să vezi, se distruge din cauza unui alt bolovan… Asta mă duce cu gândul iar la Biblie în care se arată că şi pe la noi a fost acest haos… Cine a scris Biblia, nu avea rezultatele oferite de sonde spațiale sau telescoape terestre puternice, sau telescoape care orbitează în spațiul cosmic…
La un moment dat energiile cosmice în preajma vieții stau într-un echibru perfect tocmai pentru a proteja ceva ce a ieşit cu greu din haos…
Oamenii sunt rezultatul acestor energii în echilibru iar dacă datorită ştiinței sau neştiinței îl perturbăm nu facem decât să ne autodistrugem.
Aşa cum la nivel cosmic obiectele interacționează între ele cu ajutorul energiilor, noi ştim că una dintre ele fiind atracția gravitațională, tot astfel la nivel molecular există energii care grupează moleculele de alte molecule grupate în aceeaşi specie. Tot asfel oamenii interacționează între ei dar dincolo de orice interacțiune socială şi economică, interacțiunea umană este puternic legată de cea spirituală.
Interacțiunea spirituală este realizată prin întrunirile de la concertele muzicale, cenacluri literare, nunți, botezuri, la slujba de la biserică, înmormântări şi alte activități la care omul se duce fără a fi obligat să o facă, empatizând cu toate aceste evenimente, empatizând cu ceilalți oameni implicați direct sau indirect în acțiunile prezentate mai sus. Se deschid astfel lacătele extrasenzoriale care sunt empatiile. Inconştienți, deschizând aceste lacăte ne încărcăm emoțional cu sentimente străine de propriul nostru univers, cu energiile benefice sau malefice după tipul de lacăt deschis… Aşa cum am amintit şi ținem minte acest lucru, fiind oameni obişnuiți fiecare dintre noi suntem şi transmițători involuntari, deşi alții sunt chiar conştienți de această stare… Ajunşi în propriul nostru sistem solar al nivelului nostru spiritual în care gravităm legați de mediul familial sau cel profesional, transmitem aceste stări încărcând cu energiile psihologico-spirituale pe cei de lângă noi. Totuşi de multe ori cei care conştientizează forța acestor energii, îşi închid lacătele empatice. Sunt persoane care îsi închid aceste lacăte în mod inconştient şi spunem noi că din instinct de conservare. Aceşti oameni sunt după părerea mea, acei oameni care au ,,acel mai mult”, controlând acel dar de a fi receptori de energii… Oamenii care prin activitatea lor reuşesc să transmită empatii ce sunt asimilate de foarte mulți receptori, care reuşesc să deschidă lacătele empatice şi ruginite chiar inclusiv ale receptorilor hărăziți cu acest har, sunt transmițătorii veritabili situați la un nivel energetic, spiritual foarte înalt. De exemplu: scriitorii care au influiențat prin scrierile lor viața spirituală, socială şi morală, cântăreții, compozitorii, artiştii în general care au rămas şi vor rămâne în memoria colectivă a umanității dar şi anumiți lideri sau conducători de state care au influiențat istoria reală şi nu istoria utopică bazată pe umplerea unor goluri de mărturii scrise sau alte dovezi, dând naştere legendelor…
Empatiile sunt după părerea mea acele energii benefice sau malefice, transmise prin unde cerebrale care antrenează o dată cu ele şi alte energii, unele perceptibile de senzorii biologici umani cum ar fi: auzul, văzul, mirosul, simțul tactil mai ales atunci când consolăm sau împărtăşim bucuriile la care asistăm prin simple strângeri de mână, îmbrățişări, etc. … Mai sunt şi energiile pe care nu le putem explica dar le simțim involuntar cum ar fi: fiorii de nelinişte, de ce nu chiar acei fluturi din interiorul ființei noastre, pomenit și de poeți în mod special de poete, mai receptive se pare la aceşti pseudo senzori… şi am ajuns se pare la acei senzori cu care ne naştem dar care nu îi folosim, iar în timp se atrofiază definifiv până la dispariția lor. Sunt acele daruri pe care le primim dar care numai cei cu un A.D.N. puternic şi predominant reuşesc să fie receptivi şi transmițători de energii senzoriale şi extrasenzoriale…
Empatiile sunt lacăte care țin sau care dau frâu liber atât energiilor pozitive cât şi celor negative! De exemplu la o înmormântare, prin exprimarea condoleanțelor noastre, încărcați fiind empatic cu energie pozitivă, reuşim să transmitem rudelor o stare de bine şi de uşurare dar încărcați fiind cu energie negativă, folosind acelaşi ton şi aceleaşi gesturi ca şi în cazul încărcăturii pozitive, nu vom reuşi de cât să adâncim golul pierderii şi deznădejdea care vor aduce suspine repetatate şi lacrimi şiroaie pe obrajii celui îndurerat şi poți spune chiar şi adio la prăjiturica şi păhărelul de rachiu care conform obiceiului se dă de sufletul celui plecat sau înălțat spre alte sfere de conştiință…
Un alt exemplu îl poate constitui şi lectura unui text de proză sau de poezie când în acel moment avem o încărcătură emoțională negativă, acea stare care l-ar critica până şi pe genialul transmițător: Mihai Eminescu şi să exclamăm în gând:
– Cum am putut să citesc o asemenea porcărie…!? Cum poate unii care au citit până acum ce am scris ar putea să exclame la fel… După un timp când energiile negative se duc iar furtuna undelor malefice va lăsa locul unei brize benefice de energii pozitive, lecturând aceeaşi proză, lecturând aceeaşi poezie să ne trezim involuntar legănați de valurile rândurilor care se derulează sub privirile încântate de frumusețe spirituală…!
Ar mai fi un exemplu care se petrece chiar acum când scriu aceste rânduri şi frumoasa mea soție mă face atent:
– Uită-te să vezi ce este la televizor! Complet adâncit în gândurile redactării acestui material, ridic privirea, nemulțumit că sunt deranjat şi văd pe sticla televizorului la postul RTV un numerolog care face predicții meteo pentru această iarnă şi dau glas noilor gânduri care îmi invadează instantaneu neuronii:
– Ce treabă are numerologia cu predicțiile meteo!? Acesta, numerologul cu mustață albă căruia nu îi dau aici numele, este un transmițător talentat şi desigur că are receptorii săi fideli dar nu este un transmițător veritabil! Apoi, brusc zâmbesc şi mă întreb în gând, retoric dacă am dreptate? Dacă brusc invadat de energii negative am deschis lacătul unei empatii sau antipatii nedrepte, receptând de fapt indirect starea de nelinşte transmisă de soția mea… Conştientizez acest aspect şi închid acest lacăt empatic pentru a putea continua scrierea prezentului articol…
Empatiile se deschid şi lasă loc să intre în viața noastră şi fenomenelor extrasenzoriale. Aceste fenomene nu trebuie tratate cu scepticism deoarece paranormalul deşi este o pseudo-ştiință a început să aducă diverse demonstrații care nu ar trebui neglijate… Până la urmă ştim desigur că noi suntem receptivi cu ajutorul senzorilor de bază pe care îi conştientizăm cum ar fi: simțul tactil, gustul, mirosul, văzul şi auzul dar chiar şi aşa, aceste simțuri care le rodăm zi de zi şi le procesăm inconştient dar firesc în viața noastră, totuşi sunt folosite la o capacitate redusă datorită tocmai necesității minimale de a le folosi la maxim în mediul în care coabităm. Prea puțini dintre oameni pot recunoaşte că văd precum un lup sau o felină pe timp de noapte, că simt precum şerpii frecvențele telurice, simțul mirosului fiind și el foarte dezvoltat atât la erbivore cât şi la carnivore, etc. …
Se spune că o pisică ar vedea chiar şi formele energetice ale spiritelor care bântuie aiurea sau nu prin casele noastre… Se mai spune că pisicile chiar ne protejează de spirite malefice…
Parerea mea este că suntem deschişi sau nu suntem deschişi acestor simțuri extrasenzoriale dar în cazul energiilor malefice dacă lăsăm lacătele empatice să ruginească închise şi nu le dăm importanță, aceste energii nu au cum să ne afecteze iar blestemele, deochiul, vrăjitoriile şi alte năzbâti lovite din paranormal sau din pură excrocherie nu au cum să-şi atingă scopul fie el voluntar sau involuntar pornit dintr-un transmițător obişnuit sau unul puternic şi veritabil…!
M-am apropiat de finalul acestui material şi simt o mulțumire şi linişte sufletească deşi doamna mea dragă pare neliniştită pentru că iar nu i-am acordat suficientă atenție, reapucându-mă de îndeletnicirea scrisului, îndeletnicire pe care ea o consideră o pierdere de timp…
Ridic din nou privirea iar la postul de televiziune RTV, numerologul este dat în reluare şi îl ascult atent şi echilibrat emoțional, cred eu, aflând cu îngrijorare ce cumplită iarnă se va abate asupra noastră… Numerologul ăsta pare veritabil şi îi zic iubitei mele neveste:
– Draga mea, luni o să mai cumpărăm nişte lemne …

Sursa fhoto: Pinterest

Gânduri, poezie și flori


Sunt câteva lucruri în domeniul literar, taine pentru mine și fiind taine sunt foarte atent în manipularea jocului de cuvinte… Am să ma refer aici doar la poezia religioasă, mai mult pentru o introducere și apoi la poezia în sinea ei. 
      Îmi vine foarte greu să abordez, să scriu poezie religioasă datorită complexității care rezultă din fiecare cuvânt sau chiar a unui semn de punctuație care poate naște diverse discuții contradictorii și neavenite, anulând în final esența cuvintelor care este: poezia. 
      Un alt domeniu greu de abordat pentru mine este și cel al versurilor care sunt închinate poeziei și nu numai datorită celor scrise mai sus în cazul poeziilor religioase, ci faptului că aș obține efectul contrar orișicât aș fi de bine intenționat… 
      Poezia este o floare răsădită prin iarba cuvintelor, iarbă crescută pe câmpii, în păduri, prin stâncile munților și chiar în rătăcirile deșerturilor… Poezia este peste tot așa cum florile de toate soiurile, unele mai frumoase decât altele, mai mici, sau mai mari, cresc în sălbăticia naturii sufletului uman. Da, a sălbaticiei sufletului uman! De cele mai multe ori, deși avem o părere bună despre noi, din inconștiența egoismului de care dăm dovadă, bine intenționați fiind de altfel, unii dintre noi dorim să arătăm chiar și în versuri cât de mult apreciem poezia… După părerea mea este un act de curaj și îi citesc cu admirație și interes sincer pe cei care încearcă acest lucru. Îi citesc și mă bucur doar când observ că Floarea De Colț rămâne acolo unde a crescut, fără a fi smulsă din mediul ei natural… Smulsă de acolo mai poate trăi doar prin efemeritatea unor zile scurse de fapt în secundele dintr-o eternitate… Se bucură doar cel ce a lăudat-o după ruperea ei pentru a fi plantată într-o glastră proprie și admirată de sine…
      Închei aceste gânduri care nu sunt decât o frustrare a gândurilor mele, cu o poezie a lui: J.W.Goethe, care îmi place să cred că se gândea la poezie…


Umblam prin codru
J.W.Goethe

Umblam prin codru,
Hoinar umblam
Ceva să caut
Nici gând n-aveam.

Zării în umbră
O floricea.
Ca steaua-n ceruri
Ea strălucea.

S-o rup voit-am.
Ea blâd grăi:
De mă vei rupe,
M-oi ofili.

Cu rădăcină,
O luai de-aici,
Către răzorul,
Căsuței mici.

Si-am răsădit-o
La loc tăcut.
Lăstari și floare
Dă ca-n trecut.

     Vă doresc tuturor, lumină în tainele gândurilor dumneavoastră pentru a încolții prin iarbă minunatele flori ale creației!

Zamo’ și Luna


Ecoul transmite un urlet lupic,
Câinii din pustiuri se îngână şi ei…
Peste zăpada plaiului mioritic
Se-aşterne trufia trecuților zei…

Luna răscoală săgeți otravite
De argintul bolnav în idei…
Lumina molâie din înalturi slăvite
Se cufundă în troiene fără temei.

Acoperişul pe case stă să se scurgă,
Sub paşii duhurilor ce-nmoaie zăpada;
Îngenuncheată într-o platină rugă
Îşi aşează cu răceală albită, arcada…

Crăiasa Nopții pare bolnavă, nebună;
Se plimbă frumoasă, desculță şi goală…
Prin gheți nordice, rătăciri îşi adună
Alungând întunericul de smoală.

Deodată totul se opreşte, îngheață.
Prin reflexii spre oglinda tăcutului lac,
Palidă totuşi îşi priveşte măreață:
Frustrările milenare ce într-însa zac…

Sfios şi smerit un crivățel porneşte,
Şopotind-i uşor peste obrazul regal
Iar Luna tremurând se trezeşte
Spre Pământ lunecând din abis colosal!

Zamo’ preschimbat lângă lac o aşteaptă
Precum o statuie tăcută, herculiană…
Mlădioasă şi misterioasă precum o şoaptă
Îl surprinde prin șerpuirea-i de liană…

În brațele sale puternice clădite din stâncă,
Tandru o culcă în aşternutul de zăpadă,
Apoi și el o surprinde:
Cu o mişcare precisă, lină şi adâncă
Ce îi poartă pe un val, uşor, într-o cascadă…

Aşternutul cel rece în aburi dispare,
Peste lacul din pădure ceața se lasă…
Închisoarea lui Zamo’ aflată-i la Soare
Care prin zori îl vesteşte să vină acasă…

Ochii i se deschid printre lungile gene,
Cu părul ei de mătase se acoperă sfioasă,
Cuprinzându-şi genunchii, suspină alene
Iar Luna îşi revine din blonda frumoasă…

Un lup alb îşi tânguie dorurile deşarte
Tânjind singuratec încă o mie de ani…
Pe pământul mioritic se aud de departe
Legendele nescrise despre daci şi romani…!

07.12.2017
Sursa photo: Pinterest

Eu, tu şi Turnul Eiffel…


Aș vrea să merg la Paris!
Nu am fost niciodată în Franța.
„Titanicul” l-am pierdut pe un val…
În portul Constanța.
Pe Janet am rătăcit-o-ntr-un vis…

Aș vrea să văd Parisul!
Să mă încălzesc în Moulin Rouge,
Tu să fii lângă mine cu buzele roșii…
Alintate de ruj.
Dar ar fi prea frumos visul…

Aș vrea să vizitez Parisul!
Să ne dăm cu liftul în turnul Eiffel,
Când te sărut să-mi fluturi din gene
Pe pomeți, cu rimel.
Pierdut fiind în ochii-ți cât abisul…

Dar totul rămâne doar un vis,
Doar un tablou cu mine, cu tine și turnul;
Tu de obicei vorbăreață, eu….
Făcând pe taciturnul
Dar despre fantezii ți-am mai scris…

Sursa photo: wanderersandwarriors.com