În valurile înspumate ale tinereții,
Am cunoscut iubirea plină de mistere
Nedezlegate pe parcursul vieții;
Port ghimpi în suflet de durere…

Eram la hora care se ținea în sat,
Spărgeam de zor în dinți sămânță
Când o superbă fată mi s-a arătat
În haine populare de-alea… cu catrință.

Cu cămeșuța decoltată neglijent,
Ghicind dorul pasiunii nepotolite…
Pierdut eram privind-o ardent
Cu simțurile toate, toate răscolite.

Din vorbă-n vorbă, aparent absenți
La lumea care ne privea bârfind,
De mână ne țineam inconștienți
Fără vorbe, privindu-ne zâmbind.

Amurgul ne-a surprins pe deal
Când greierii cântau sfâșietor
Iar Luna-n peisajul parcă ireal,
Se-ascundea în sidefiu decor.

Amețitoare era clipa noastră,
Pierduți în iarba unduită-n vânt,
Ducând în zarea-adâncă și albastră
Taina iubirii pieritoare pe pământ…

I-am propus să o conduc acasă…
Dar m-a privit ciudat și lăcrimând,
Apoi, pe pieptu-mi, fruntea o lăsă
Și-mi spuse cu tristețe, suspinând:

– Aș vrea și eu, dar timpul mi-a trecut,
Mi-e dor de scumpa-mi, draga mamă,
Tata e-n ceruri, nu l-am mai văzut…
Povestea mea e-adevărată dramă…

Eram uimit și nu înțelegeam
Ce îmi spunea, ce taine ascundea…
Ca-ntr-o aură ciudată o vedeam,
În lumina Lunii sub cer de catifea.

– Draga mea, dragă frumoasă,
Ascult și crede-mă: nu înțeleg,
Vreau doar să te conduc acasă,
Nu pot enigma să îți dezleg…

Ea, drept răspuns m-a luat de mână
Și coborând spre sat la poalele de deal,
Am vrut să o opresc, să mai rămână…
Dar totul îmi părea atât de ireal…

Ne-am oprit doar pentru un sărut
Ce prevestea sărutul de adio-n vânt…
O veșnicie clipa de atunci mi s-a părut:
Sărutul ei sălbatic fără vreun cuvânt…

Ajunși în dreptul unui cimitir,
I-am pus pe umeri haina mea,
Nu voiam să par vreun martir
Dar tremura de frig ca vai de ea.

Apoi am început să-i povestesc
De toate, câte-n Lună și în stele,
Căt sunt de fericit că o iubesc,
Și o voi feri mereu, mereu de rele.

În egoismul meu, nu am observat:
Că vorbeam singur, singur am rămas.
Am strigat-o căutând-o-ngrijorat
Preț de mai bine, poate, de un ceas…

Eram lipsit de haină și de portofel
Ce-n buzunarul de la piept era…
Și mă simțeam naiv, ca un tembel
Ce-i păcălit de-o fătucă rea…
…………………………………………….

După un timp m-am dus la casa ei,
Cu inima în piept bătând puternic…
Abia îmi târâiam picioarele pe-alei,
Otrăvindu-mi gândurile cu „arsenic”:

Dacă n-am căutat-o destul…?
Dacă s-a întâmplat ceva cu ea…
Cum de am fost atâta de credul
Și suspiciunea, dragostea, să-mi ia?
…………………………………………….

În pragul casei când ușa se deschise,
O bătrânică se ivi cu ochii în abis;
Ca o nălucă dintr-un vis îmi apăruse;
Cu vocea stinsă, ea mi-a zis:

– Pe cine căutați, cumva v-ați rătăcit?
– O caut chiar pe fiica dumneavoastră…
– Cu siguranță, tu, copile, ai greșit:
Sunt ani de când e moartă fata noastră!

Apoi bătrâna a-nceput încet să plângă
Și să-mi confirme descrierea făcută.
O gheară-n piept aveam în partea stângă…
După care m-a-nsoțit la cimitir tăcută.

Pe-o cruce… chipul luminos al fetei dragi,
Răpusă de o boală grea, necruțătoare.
Cu ochii-n lacrimi și în umbre stranii, vagi
Am zărit haina mea pe-a crucii-agățătoare…

Un vânt călduț precum o binecuvântare
Și-un soare blând mă răsfățau tandru,
O ciocârlie se porni în dulcea ei cântare,
Învăluindu-mi sufletul de copilandru…
(2013)
Sursa fhoto: Pinterest