Mistere literare

Reprezentativ

Din gura dulcelui târg…
                     (1)

      

  Am fost de mic copil, unul dintre acei copii născuți și nu făcuți, în dulcele târg al ieșilor… Dulce și romanțios, plin de amintirile din copilărie și nu numai ale grandiosului scriitor clasic român: Ion Creangă! Am văzut ca prin tulburare lumina vieții, binecuvântat cu dragă minune de Dumnezeu în religia Creștin-Ortodoxă. Astfel am întregit oastea decrețeilor țării pentru lupta cu nemilosul capitalism din ziua de azi și pentru veacurile ce au să mai vină…
        Aș vrea să vorbesc și despre cine sunt în prezent dar știu că nu interesează pe nimeni. Pe bună dreptate! În ziua de azi contează dacă ești sau nu ești dependent de sex, dependent de droguri, alcool, iarbă și, sau tutun… Răspund pe scurt că

Citește continuarea Aici!

After today (4)

Reprezentativ

undefined

Azi este duminică cum am senzația că ieri  a fost duminică și mâine va fi aceeași duminică de ieri și de azi…
        La radio se difuzează Qeen- I Want to Break Free! Îi dau shout down și mânuiesc cu grație telecomanda televizorului spre un post tv dedicat cu fanatism știrilor… Surpriză! Tot Qeen, și tot ,,I want to break free”… Schimb programul cu aceeași grație pe Trinitas unde se transmite Sfânta Liturghie. Mă uit la chipul preoților care sunt triști și am un déjà vu că dintr-un moment în altul or să izbucnească toți la unison pe fundalul prelung al clopotelor formației AC/DC cu melodia ,,Hells Bells”: I want to break free! Îmi aduc aminte de un preot bătrân și supărat care mustra nu îmi dau seama pe cine, probabil pe cei al căror ideal suprem în viață e femeia cu mustață:
,,-Așa vă trebuie că la paradă ați urlat că nu vreți biserici, vreți spitale!”
         Televizorul îl las uitat-deschis pe Trinitas și mă bucur de căldura minunată pe care Soarele o împrăștie prin fereastra locuinței. Păsărelele își fac concertul de dimineață, undeva un cocoș își cucurigește bărbăția din captivitatea împărțită cu un harem-certăreț de găini… Nu le pasă de Covid-19 doar sunt supravețuitorii Gripei Aviare. Un purcel guiță speriat! El nu va mai apuca Gripa Porcină deoarece stăpânii săi din izolare au hotărât să îl sacrifice… O vacă nebună se aude pe limba ei-mugind în depărtarea câmpului: I want to break muu… Știți dumneavoastră…
          Cel mai important este că azi îi azi și îmi caut cu speranță masca improvizată recent reculând într-o amintire lecturată pe undeva nici nu mai țin minte unde:
,, S-o iau? E mică… S-o las îmi este frică! Grija de viruși plăcerea mi-o strică…

Emilian Oniciuc-05.04.2020
Foto: Emilian Oniciuc

After today (3)

Reprezentativ

Azi îi azi și ieri a fost ieri cum în mod sigur mâine va mai rău decât ieri și azi…
       Apa minerală și Apa Din Poiana Pompei sunt la mare preț în ziua de azi. Nu-mi arde de bere în aceste moderne și mohorâte zile de martie. Deschid fereastra și trag o gură sănătoasă de iarnă… Totul este alb și pustiu. Nici un om nu se zărește pe stradă. Un câine șcheaună prelung cu jale, uitat probabil în izolarea țarcului sau mai rău în carantina lanțului de care este priponit lângă cușcă dar totul este spre binele lui. În libertate ar face prostioare împreună cu alți căței și cățele ba(ba)gaboante și unde mai pui că mai ia și o parvoviroza… Deodată liniștea se așterne cu desăvârșire pentru câteva secunde apoi se aude un zgomot metalic ca de o poartă trântită neglijent și în grabă, urmat de o rafală scurtă de lătrat vesel. Cred că stăpânul l-a scos în sfârșit la plimbare după foarte mult timp… Mă gândesc-zâmbind, oglindind o grimasă involuntară de rânjet:
-Noroc cu Ordonanța Militară că altfel în lanț năpârlea…!
       Închid fereastra și strig în sinea mea:
,,Sunt un prost! Ce bine ar fi fost dacă adoptam și eu un cățeluș…” Mă uit la un șoșon și îmi aduc aminte de un banc inspirat probabil din realitate și mă trezesc vorbind în șoaptă:
-Acuma leagă și plimbă șoșonul fraiere!
      Deschid instinctiv televe(i)zorul și pe un p(r)ost TV aflu că iar au dispărut câinii în China în timp ce piețele de carne macră de liliac, șerpe și câine sunt arhipline… În mod sigur ăștia cu finețurile culinare nu au încercat carnea de șoșon!
       Mă strecoară un firicel suav de cugetare la Noroc… În mod sigur Noroc la 3 litri se mai găsește pe undeva și îmi caut înfrigurat declarația pe propria răspundere simplificată!
       Abia aștept să fie mâine azi și azi să fie mâine sau deja azi îi ieri și mâini îi azi…

Emilian Oniciuc-01.04.2020

Foto: Emilian Oniciuc

After today (1)



        După zece sticle de Corona cea minunată și limpede precum râul Suceava înainte de exploatarea balastierelor, m-am trezit puțin chieaun și mi-am zis că azi îi ieri iar mâine îi azi…
       Deschid televizorul! Publicitate… A… Am visat! De fapt azi îi mâine… Of! Îi azi! La ,,Măruță” pe un prost T.V. care încă nu îi interzis, un copil bogat se laudă că îi scenarist de f(uk)ilme S.F. Să îmi bag inteligența în plagiatura lui de idei… Totuși nu se merită pentru că mi-o spurc urât și nici o muză nu îmi mai acordă o șansă de progres pe calea media după așa un virus…
        Nu vreau să mă cert cu familia, cu vecinii, cu morții tuturor morților din toate neamurile, bisericilor lor, așa că mă duc să mai beau o Corona iar mâine dimineață am să ascult la radio:
        ,,Totul a fost un fiasco din cauza unor pirați media… „
          Azi îi ieri și mâini îi azi…!

(Va urma mâini.. 😂)

Capcana dintre răsărit și apus


Marea Nordului U.K.

Soarele roşu se pierde după orizont în apusul propriei eternități pentru a răsări din aceeaşi eternitate deasupra clipelor efemere…
Suntem o rotiță dintr-un mecanism ancestral şi învârtim alte rotițe zimțate care antrenează roata melcată a unei maşini de zămislit scrisori pe banda rulantă a sufletului…
        Unele rotițe patinează în gol, redactând continuu scrisori către o iubire pierdută dar iubirea respectivă nici nu le mai deschide… Totuşi se mai găseşte o altă iubire care le citeşte pe ascuns, prețuindu-le…
        La un moment dat câțiva zimți se rup într-o scrisoare-aceeaşi scrisoare care se repetă în acelaşi apus până la acelaşi răsărit etern de Soare…
Câteva gâşte rătăcite se pierd în orizontul unor metafore repetate la nesfârşit şi îşi frâng aripile în mierea cuvintelor goale şi nesfârşite… Atunci dintr-un vers sau chiar o poezie învârtită de o rotiță, deducem cât de gol şi rece este Soarele iar totul se rezumă într-o proză episodică transmisă în amăgitoare epistole aruncate spre capcana timpului mărginit doar de orizontul gâştelor…
        Soarele îşi continuă răsăriturile şi apusurile la nesfârşit, rotițele sunt lubrifiate de lacrimi după ce sunt înfierbântate de zâmbete, maşinăria nu obosește să fabrice scrisori care scot la iveală minunăția creatoare a sufletelor noastre. Undeva, cândva un cârd de lebede preiau din zbor, zborul gâştelor spre căldura Soarelui, ajungând în cele din urmă să devină critici ai acestuia sau să se piardă în filosofii interminabile…
        Sfârşim în cele din urmă în răsăritul lui când auzim un scâncet de pescăruş pentru a renaşte într-un apus când înțelegem țipătul de lebădă… 

Sursa photo: Emilian Oniciuc

Mirosul norilor


Ai mirosit vreodată norii? Ai simțit poate energia diferită a ploilor, nostalgia fiecărei picături care îți cade pe obraji în funcție de anotimp? Ai adulmecat vreodată electricitatea din natură?
        Era într-o duminică albastră de vară, strălucitor de albastră când deodată toți norii cei negri au acoperit cerul și seninătatea acelei zile… Îmi amintesc cum m-am adăpostit sub castanul bătrân și stufos… Cel de lângă singura mănăstire aflată în buricul târgului, străjuită de înfierbântata și nemiloasa cale ferată… Atunci ne-am cunoscut. Tremurai de frică sau poate tremurai de frig din cauza vântului care arunca cu gheață… Un tunet te-a adus în brațele mele sau poate te-au adus fulgerele destinului… Au fost cele mai minunate clipe prin cea mai scurtă și misterioasă furtună care a trecut vreodată peste oraş, peste mine, peste noi! După ce furtuna s-a mai liniștit iar balta de la picioarele noastre devenise albastra oglindire a cerului, m-ai întrebat:
– Ai mirosit vreodată norii? Priveam la ultimile picături de ploaie ce se prelingeau de pe frunzele castanului în ,,lacurile” de apă de la picioarele noastre. Eram atât de fericit încât inima îmi juca incontrolabil în piept iar acel miros al ploii de vară m-a determinat să răspund involuntar, aproape șoptit:
– Acum este pentru prima oară…
        Timpul a trecut prin multele și atât de albastrele zile de duminică până la cea mai albastră dintre toate câte au mai fost! Era duminica nunții noastre când fericiți treceam calea ferată spre ultima noastră vizită la mănăstire… Tocul sandalei tale s-a prins între elementele de șină ferată iar eu încercam să te eliberez din răsputeri fără să aud strigătele prietenilor, șuieratul mocăniței de pe nemiloasa și înfierbântata cale ferată!
        Cu lacrimi în ochi m-ai întrebat zâmbind adorabil! A fost cel mai inocent şi trist în acelaşi timp, zâmbet de pe Pământ:
-Vreodată ai mirosit norii? Adulmecam prin aerul încins de aburi și aromă de cărbune doar un miros de furtună, de electricitate… Picăturile de transpirație şi lacrimile involuntare mi-se strecurau pe potecile neputincioase ale obrajilor înspre colțurile buzelor şi am răspuns precum uşoara briză sărată a mării:
-Cu tine îi miros pentru ultima oară… Aş fi dorit să plouă şi să ne contopim cu apele, să frăgezim lutul şi să renaştem din el în izvoarele din care norii îşi încarcă ploile…
        Acum suntem acolo unde timpul nu are noțiune, acolo unde nu sunt duminici, nici zile… Important este faptul că sunt cu tine iar noi înșine suntem parte din mirosul norilor…
Peste noi este cerul care se odihnește în cristale albastre, aflate în sferele invizibile ce aşteaptă să izvorască din nou într-un el, din nou într-o ea…

Un bilet pentru Luton


(1)

         O nouă zi albastră se aşterne o dată cu zorii aurii ai dimineții…

         Deschid ochii deoarece razele zorilor îmi gâdilă pleoapele prin crăpătura neglijentă a draperiilor de la ferestre. Îi mângăi uşor şi încerc să mă reculeg din visul avut ce pare că a durat cât o poveste neterminată… Mă întorc pe o parte şi îmi privesc frumoasa iubită care doarme… O privesc şi mă gândesc la minunata noastră poveste de dragoste şi ea neterminată… Părul ei blond şi ondulat este răsfirat peste pernă iar razele soarelui ajung întâmplător să se joace prin el… Sânii rotunzi îi stau ferm cu sfârcurile semeț ascuțite şi strânse de răcoarea dimineții… O acopăr cu plapuma deşi mi-aş fi dorit să mă joc o dată cu razele de Soare peste formele ei minunate…

         Minute trec pe cadranul ceasului de pe peretele bucătăriei, trei vrăbii ciocănesc în geam cerând nerăbdătoare firimiturile de pâine, apa clocoteşte în ibric iar iubita îşi scoate capul drăgălaş prin crăpătura uşii de la dormitor cerând pisiceşte un răspuns la:

– Bună dimineața…. my darling!

     Doamne! Soarele meu s-a trezit!Instantaneu durerea de cap mi-se atenuează când îi răspund:

    – Bună.!Pisicuța mea… somnoroasă!

Aş fi răspuns în limba engleză dar balta este plină cu bibani care cunosc doar o singură limbă străină: LIMBA ROMÂNĂ… Cred că am mai auzit pe undeva această expresie șmecheră…

   – Darling, azi o să plec mai devreme de acasă şi te avertizez că voi veni mai târziu poate uşor după ora 23… Este ok? Darlig?

          Nu prea era „ok” dar ce era să fac!? Iar o să ratez momentele de amor. Poate mâine dimineață voi fi mai norocos…

   – Sigur că da… iubito! Mă gândesc cu ciudă că voi ajunge să scriu scrisori de dragoste sau mă apuc să le pun în versuri: pe rime, ritm şi măsură dar măsura este depăşită. Mai că îmi vine să vorbesc singur… Mârâi:

   – Unde te duci, draga mea piersicuță? Acum duminică…?

   – Dragul meu trebuie să plec la sora mea, apoi împreună mergem prin magazine. Știi tu…  în legătură cu diversele cumpărături pentru nunta noastră. Aş vrea să mergi şi tu dar nu este bine să vezi rochia înainte de nuntă…

          Încep să gândesc iar acest lucru îmi provoacă din nou o mare durere de cap. Mare prostie cu aceste obiceiuri dar poate fi o ocazie bună să ies cu prietenii la o bericăăă…

   – Ai grijă… darlig! Fără berică!

         La naiba chiar este prea de tot! S-o creadă ea cu soră-sa şi cu tot neamul ei… Murmur abătut printre dinți:

   – Sigur că da… darling!

         Uşa de la intrarea în casă se trânteşte în urma ei din cauza curentului de aer. Uşor, uşor se mai simte aroma unui parfum înnebunitor de suav, primăvăratec şi dorul instantaneu după iubită mă face să mă uit pierdut spre ecoul ultimilor ei cuvinte… Un alt gând îmi spune: adică te uiți în gol… Tâmpitule!

         Timpul trece, capul mă doare, iar cele trei filme vizionate online pe smart tv nu m-au mulțumit astfel că mi-am anunțat la telefon prietenii pentru o întâlnire la o terasă…

         Cei trei prieteni ai mei se amuzau grozav pe seama mea, încălziți şi de malțul berilor cărora nici nu le mai ştiam numărul… Gigi, prietenul meu din copilărie mă întreabă zâmbind:

    – Măi George, o cunoşti de doar două săptămâni şi deja te însori cu ea?

Romică îi continuă întrebarea:

    – Nici măcar nu ne-ai prezentat-o… Cine este: Oana asta? O cunoaştem?

        Le răspund fără să mă uit spre ei privind apusul de soare care se îneca în apele lacului. Pe unul dintre malurile sale se afla terasa noastră.

    – Nu o cunoaşteți este din alt oraş… Poate o să râdeți şi mai mult pe seama mea dar am cunoscut-o în gară… Nici nu îmi dau seama cum am fost fulgerat de dragoste! Acum este plecată la soră-sa-cum pleacă de câteva zile că nici dragoste n-am mai făcut de când motivează aceste plecări cu pregătirile pentru nuntă…

       În mod surprinzător nimeni nu s-a mai amuzat. Liniștea de la masă m-a făcut să-i privesc mirat! Beni readuce discuția cu o propunere:

    – Am auzit că au venit câteva fete în oraş pentru a face videochat… şti tu… Cineva mi-a zis că că sunt dispuse contra cost să… Mă înțelegi ce vreau să spun…!

         Îi răspund un pic indignat:

    – Fii serios! Eşti nebun? Peste o săptămână mă însor şi tu umbli cu tâmpenii!

       Gigi nu era de aceeaşi părere cu mine:

    – Greşeşti! Acum nu eşti însurat…Consideră că mergi la o ultimă petrecere, înainte de a fi legat pe viață sau mă rog…

         În mod sigur berea consumată, atitudinea prietenilor, felul stăpânitor al Oanei, poate durerea de cap, poate păsărele de dimineață sau afurisita de cafea care am băut-o din nou singur m-au făcut în cele din urmă să aprob zâmbitor:

    – Să mergem şmecheranilor!

         Duminica albastră deja se scufunda în întunericul străpuns doar de farurile maşinilor şi al lămpilor stradale, durerea de cap a rămas uitată în nici nu mai ştiu care sticlă de bere… O cucuvea, în mod sigur nu Codruța Codrului, încearcă să mă înfioreze dar fără ca să reuşească! Paşii mei păreau că se duc pe urme care au mai fost odată… Oricum sunt atât de beat că nici nu mai contează…

      Intrăm într-un apartament…Cred că destul de bine aranjat! La intrare ne întâmpină o roşcată doar cu bikini pe ea… Cine stă să mai descrie literar ceva! Beni tratează ceva cu roşcata în timp ce noi intrăm în sufrageria apartamentului. Pe o canapea se aflau trei tinerele frumoase: două brunete și o blondă superbă ce păreau apropiate de vârsta noastră îmbrăcate la fel de sumar precum roșcata… Blonda semăna cu iubita mea dar eram totuși destul de confuz pentru a aprecia asemănarea în acel moment datorită unei veioze ce îmi difuza lumina spre ochi… Dar dacă…!?

     Gândul meu foarte panicat de aparenta prezență a Oanei pe canapea îmi tulbura şi mai tare privirea… Pe măsură ce mă apropiam am simțit un ghimpe în gât dar privirea-mi tulbure începea să se limpezească. Cu un zâmbet uşor ştrengăresc se prezentă scurt:

    – Sabina!

   Aş fi vrut să-i răspund la fel de scurt dar m-am trezit turuind banalități:

    – George! Domnişoară îmi păreți atât de familiară! Am senzația ca v-am mai cunoscut sau dacă nu este un déjà vu sau ceva asemănător, sau…

   Am fost întrerupt de hohotele ei uşor timbrate de țigări sau de ce-o mai fi…

    – În primul rând: George, nu ai venit la o întrunire din înalta societate! Eşti aici să îți satisfaci nişte capricii… Aşa că lasă vrăjeala cu politețea şi vorbeşte-mi la per tu… Eu sunt doar o fantezie de-a ta şi nimic mai mult. Preț de câteva clipe sunt tot ce vrei şi totul pentru tine…

        Felul ei de abordare tematică, profesionist şi relaxat m-a jenat puțin iar în timpane aveam senzația că aud languros reclamele din trecutul apelurilor erotice… Am fost trezit la realitate din nou de către Sabina:

   – Eşti ciudat! Nu mai repeta în continuu: ,,89, 89…” Nu cunosc numărul acesta. Am auzit doar de ,,69″, darling…!

       Instantaneu am început iar să gândesc… Această stare îmi aduce o nouă durere de cap:
,, Frățioare ești dus rău! Ai început să gândești cu voce tare! Auzi cum o arde şi asta cu:

 ,, darling”… Ce bine seamănă cu Oana… Doar că pare un pic mai în vârstă iar numele… Sabina este același nume pomenit de Oana ca fiind numele surorii sale… Poate este doar o coincidență și îi răspund zâmbind cu zâmbetul care îl folosesc pentru a mă face fermecător noilor mele cunoștințe dar alt gând al meu îmi strigă printre neuronii electrizați: ,,este zâmbetul tău de idiot, darling!”

    – Sabina eşti foarte frumoasă! Chestia este că m-am tâmpit de la bere! Cred că am băut prea multă! Tot timpul parcă nu mai ajunge…

         Sabina se uită la mine cu un aer involuntar de parcă ar spune: ,, ăsta pe lângă că este beat e şi prostalău…. Săracul!” Încerc să ies totuşi din stângăcia momentului:

   – Vorbesc foarte serios: semeni atât de mult cu cineva cunoscut!

         Sabina schițează un zâmbet şi îmi răspunde:

   – Nu eşti primul om care îmi spune asta deşi bărbații obişnuiesc să folosească genul acesta de abordare cu majoritatea femeilor… Cu adevărat suntem două picături de apă: eu şi sora mea mai mică, Oana.

        Dintr-o dată totul se amestecă în capul meu: păsărelele de dimineață încep să ciripească, testosteronul este în ibricul de cafea în care îmi fierb ouțele de mascul prostuț şi teribil de frustrat…

        Gândul meu bun, îmi spune: ,, iar te uiți în gol tâmpitule” ! O melodie blues de pe You Tube ce se auzea dintr-un laptop cu un măr mușcat pe carcasa argintie îmi face în ciudă în surdină astfel că întorc privirea spre geamul deschis al camerei unde Luna plină de ea şi de strălucirea dăruită de Soare de pe partea cealaltă a planetei parcă îmi spune ironic că a sosit timpul să încep cochetarea cu poezia…

        Îmi revin în cele din urmă şi încep să mă talentez de proză psihologică încercând un dialog viclean cu Sabina:
– Este minunat! Ce bine că mai ai o soră care îți seamănă și foarte bine…
– Așa este George! Credeam că ai cunoscut-o deja…
    Mă gândesc că aceste două pramatii își bat joc de mine și mă fac la psihic…
– Mă mir că nu ai sesizat asemănarea noastră când ai intrat pe ușă! Este roșcata care v-a întâmpinat când ați intrat în apartament…
    Inițial am avut senzația unui suflet ușurat de povara suspiciunilor și chiar mă gândeam să plec acasă, să las naibii petrecerea asta a burlacilor Made România și să-mi aștept cuminte logodnica dar larva de tăun a neîncrederii și-a scos țepii împotrivindu-se bine în sufletul meu…
– Sabina, spune-mi te rog unde este acum sora ta? Nu o văd… De fapt nu îl vedeam nici pe Beni în cameră, nici pe Gigi, nici pe Romică, și nici pe brunetele ce se aflau cu ceva timp în urmă pe canapea… Sabina zâmbind cu subînțeles îmi răspunde:
– Păi sunt fiecare în camerele alăturate cu treaba pentru care au venit… Camera în care ne aflăm este doar pentru noi darling… Am început instantaneu să urăsc limba engleză și fără să vreau m-am întors scârbit într-o parte în timp ce Sabina s-a întors cu fundulețul spre mine dându-și jos chiloțeii: de fapt niște șnurulețe roșii care se țineau de un peticuț de catifea…
      Mă apropii de Sabina uitând și de logodnică, de durerea de cap, și de larva de tâun… Frumoasa se întoarce spre mine în timp ce abia acum am început să analizez această minunăție a naturii din cap până în picioare sau invers câ nu mai știu… Oricum sunt fiert în continuare în ibricul de cafea din care ies vălătuci de aburi cu testosteron… Privesc în ochii Sabinei și mă întreb cum de și-a schimbat culoarea ochilor în galben și de ce corneea lor s-a înroșit atât de intens și de brusc! Bănuiesc că a băut bere stricată sau a tras ceva pe nas și îmi îndrept privirea îngrijorat și insinctiv spre măsuța unde se afla laptop-ul pe lângă care zăceau virgine câteva sticle de bere. Încercând să deslușesc marca de pe etichetă, ca nu cumva să mă pună naiba să beau din ele… Până să îmi dau răspuns la toată această ciudățenie constat că și vocea ei s-a schimbat iar cu un accent lovit de iad, timbrat demonic îmi spune printre balele care îi curgeau din gură:
– Creierrrr, vinoo iubiteee!
      Iar încep să gândesc prin fracțiuni de secundă, iar mă doare capul… Oare sunt într-o poveste cu Scufița Roșie doar că este pe invers? Oare s-o întreb: „Sabinuță de ce ai ochii așa de mari sau de ce dinții tăi frumoși sunt acum galbeni și cu gingiile putrezite? Nu o mai întreb nimic și în secunda doi, înainte de a mă mușca de gât, pun mâna pe laptop-ul cu mărul stricat sau mușcat desenat pe el și îi dau tare peste față… Ceva cade zornăind pe parchet… Poate sunt acei dinți oribili sau poate sunt doar butoanele tastaturii… Totuși aparatul merge în continuare deoarece îmi face iar în ciudă o melodie ce întâmplător se derulează pe You Tube. Bună firmă! Of, Doamne! Nu puteam să îmi ascult iubita și să stau acasă sau mai bine să fii mers în această duminică la biserică?
   Sabina zace grămadă pe jos iar eu mă îndrept mânat de îngrijorare dar și de acel pui de tâun, spre camera unde bănuiesc că se află Oana cu Beni…
   Dintr-o dată zgomotul unei uşi izbite cu putere de perete mă face să tresar şi să îmi deschid ochii buimăciți care mă usturau din cauza fumului produs de zațul de cafea, cafea uitată la fiert pe aragaz în timp ce somnul premonitor al relației mele cu Oana mă fura-se în visul horror…

– Darling, ea este Sabina, sora mea… Îmi cer scuze că am întârziat dar am fost foarte ocupate…

– Fetelor ştiu cu ce vă ocupați şi unde ați fost!

Oana şi Sabina au scăpat pachetele jos de uimire şi amândouă într-un glas au izbucnit:

–  Cum de ai aflat darling !?

       Mă ridic din fotoliu privind la țoapele din fața mea în timp ce îmi scot telefonul mobil din buzunar pentru a face o rezervare în cursa aeriană spre Londra, gândindu-mă să las în urmă totul: să uit de viitoarea fostă căsătorie şi să mă reangajez şofer pe maşina de gunoi la firma unde fratele meu era patron… Paşii mă îndreptară în curtea din spatele casei spre băncuța pe care de obicei îmi aşezam trupul dar şi gândurile atunci când mă chinuiau prea mult… Atât de mult că şi migrenele capului meu deveniseră o trăsătură chinuitoare de caracter…

Supărat de toată povestea asta îmi înfig o țigaretă între buzele subțiate de scârbă, trag un fum aspru şi adânc în străfundul sufletului când un zgomot care îmi agita basul în urechi, un uruit enervant care îmi vibra în piept şi senzația cutremurătoare de greață în stomac mă făcu să îmi îndrept privirea în sus spre direcția aparentă de propagare a undelor sonore. Mare mi-a fost mirarea când am zărit silueta unui Boing cu aripile precum două lame argintate de razele solare de-o parte şi de alta a unui bot mortal de imens… Ultimul meu gând înainte de a se pierde într-o întunecată rătăcire a fost:

– Măi frate am făcut programare la avion pentru a pleca în Anglia şi nebunii ăştia au trimis avionul să mă ia de acasă direct din Luton! Firmă serioasă, Dumnezeuleeee… Am mai auzit-o doar pe Oana care îmi striga prin uruitul infernal care se apropia tot mai mult de noi:

-Dar să ştii darling: câştigăm foarte bine! Suntem curve de lux!

     Reflexia cabinei pilotului îmi absorbea fiecare fărâmă de A.D.N. ce o simțeam scurgându-se până și prin transpirația instantanee care mă năpădise…
    Îmi închid strâns, foarte strâns ochii și îmi doresc să se petreacă totul într-o fracțiune de secundă… Nu înțeleg de ce sfârșitul durează tot mai mult… Poate de fapt nenorocirea deja s-a petrecut! Nu mai aud huruitul avionului, ba mai mult ceva mă gâdilă pe la genele strivite de pleoape.
    Deschid ochii cu frică, ușor, ușor și ce să vezi decât o rază de soare jucăușă sbenguindu-se printre pletele aurii ale iubitei mele care surâzând îmi șoptește:
-Dragul meu trebuie să ne pregătim de plecare. Avionul pentru Londra nu ne așteaptă…

(nu m-am obosit cu redactarea acestui material… Dacă doriți să aflați ce urmează, vă rog, să urmăriți continuarea oarecum parțială a unui volum care v-a fi publicat în curând…
Cu stimă cititorilor mei!
Emilian Oniciuc

Apocalipsa și comoara mondială


(Zece)

Femeia este comoara mondială a fiecărei țări. Ea trebuie protejată şi respectată de fiecare țară de pe Terra. Dincolo de orice discuție despre egalitatea în drepturi dintre bărbați şi femei, eu cred, că această egalitate este pur teoretică iar matriarhatul s-a transformat în timp în patriarhat iar rolul religiilor a fost crucial… Să ne imaginăm că peste o clipă, poate chiar în timpul lecturării acestei ficțiuni ar veni SFÂRŞITUL LUMII… Sper să termin de scris această povestire(!).
         Mă uit la ştirile unui canal de televiziune din România, desigur RTV (!), şi oftez gândind cu voce tare: ,,iar s-a sinucis o fată de 16 ani… Fetele sunt o comoară națională-păcat!”
-Ce îți pasă ție!? Când s-a sinucis un băiat, nu te-am văzut aşa de afectat! Acest răspuns a venit de la nevastă-mea, un pic iritată şi geloasă pe această părtinitoare compasiune în hilaritatea situației provocată de ştirea care mi-a adus această constatare: ,,femeia-comoară națională!” Îi răspund în încercarea mea de a nu deriva în alte discuții mult mai furtunoase, de această dată ancorate din viață şi nu din moarte…
-Draga mea, să presupunem că vine Apocalipsa iar pe Pământ rămân doi bărbați şi zece femei… Unul dintre bărbații supraviețuitori sunt eu, bineînțeles(!), una dintre femei eşti tu, neapărat(!). Crezi că fidelitatea sau monogamia creştină mai are vreo importanță atunci când supraviețuirea speciei noastre este pusă în pericol? Nevasta mea zâmbeşte dar nu-mi răspunde iar în acest timp imaginația îmi sburdă spre următoarea povestioară, (într-un colțişor de minte un neuron face electrizări pe melodia lui Florin Chilian-Zece), o povestioară despre ultimii oameni de pe Pământ…
        Ştirile au apus de mulți ani, au apus şi Facebook-ul, şi orice conexiune pe internet… Puținii supraviețuitori ai Pământului au doar câteva informații video datorită unor hackeri care au făcut descărcări ilegale în trecut de pe YouTube… Suntem în anul 2057. Pe Pământ au mai rămas doar 456 de oameni iar din rasele celorlalte animale nu le mai are nimeni nici o statistică… Cei 456 de oameni se ştiu de ei deoarece au format o comunitate de supravețuitori pe teritoriul României, leagănul civilizației dumnezeiești… Poate mai sunt şi alții dar și ei sunt pe cont propriu.
        Liderul oamenilor supraviețuitori în urma cataclismelor naturale dar şi din pricina conflictelor dintre oameni, este: Tin Eltin. Tin Eltin nu este vreun mare luptător este doar cel care împreună cu soția sa Lil Lali au avut inițiativa de a căuta şi a strânge în jurul lor cât mai mulți supraviețuitori. Cei 456 de oameni ai acestei comunități este formată din 366 de femei şi 100 de bărbați. Toți şi-ar fi dorit să conviețuiască conform vechilor tradiții după cum au fost obişnuiți dar monogamia presupune şi o atracție reciprocă în care nu toți se regăseau… Totuși erau conştienți că mai presus de instinctele primordiale era şi supraviețuirea speciei noastre!
       Acești oameni şi-au amplasat tabăra pe platoul unei câmpii imense la poalele munților Carpați în jurul unui pom. Mărul acesta este singurul pom supraviețuitor din specia lui şi nu se ştie cum, şi de ce s-a întâmplat acest lucru! Poate or mai fi şi alți pomi cu mere pe Terra în jurul cărora s-au strâns oamenii unor noi începuturi dar oricum nu este ceva sigur iar aceste comunități dacă există încă nu au cunoștință unele despre altele. În comunitatea lui Tin Eltin este strict interzisă culegerea chiar şi a unui singur fruct din acest pom. Doar Mărul căzut pe sol ar putea fi cules. Au fost mulți oameni care au pandit după fructele căzute pe sol dar indiferent de vreme, indiferent de anotimp, merele stăteau sudate pe ramurile pomului şi nici în gând n-aveau să cadă… De atât de mult timp erau printre frunzele verzi care nu se ofileau niciodată, că deja locuitorii taberei au reușit să le şi numere şi au constat cu mare mirare că numărul lor este de 456 de mere roșii şi frumos lucitoare în bătaia razelor de Soare sau în dulcea alinare a razelor de Lună…
         Tin Eltin fumează îngândurat dintr-o țigare… În acest sumbru viitor, țigările, băuturile alcoolice şi alte vicii nu constituie o problemă dar şi lucrurile esențiale ale vieții cum sunt alimentele şi îmbrăcămintea care nu mai fac obiectul luptei existențiale pentru supraviețuire. În urma Apocalipsei au rămas suficiente magazine şi super-magazine iar singura grijă a oamenilor era aceea de a asigura alimentarea cu carburant a generatoarelor de curent electric- carburant care se află din belșug în stațiile de combustibili dar şi în autovehiculele răspândite peste tot şi care mai poartă doar urma amintirilor unor proprietari… Această apocalipsă poate fi considerată în mod paradoxal un Rai al celor aleși…
         Preocuparea lui Tin Eltin era alta… Comunitatea a găsit un mod echitabil pentru a crește numărul oamenilor şi implicit perpetuarea speciei noastre. Femeile fertile vor fi împărțite între bărbații fertili indiferent dacă unii dintre ei erau căsătoriți. Singurii care îşi vor păstra nevestele lângă ei erau doar cei fertili cu partenerele fertile precum şi cei sterili cu femeile infertile. Problema era că Lil Lali nu mai putea da naștere unei noi generații de urmaşi, deoarece în urma aducerii pe lume a celui de-al patrulea copil al lor, a pierdut binecuvântarea fertilității- rezultat al unor complicații la această ultimă naștere… Mai puteau să se vadă în condiții stricte doar trei luni iar ultimatumul dat de Bar Raba, cel care o revendica-se pe Lil Lali, urma să expire…
        Tin Eltin se consola în gând doar cu ipotetica situație în care femeile ar fi fost mai puține decât bărbații iar acest lucru ar fi dus la numeroase conflicte sângeroase între bărbații supraviețuitori ai sfârșitului de lume… Poate a fost doar o loterie a sorții acest aranjament natural sau divin care a stabilit prezenta proporție dintre bărbați și femei. Chiar şi aşa în situația de față un conflict cu Bar Raba ar fi dus la un război şi cu ceilalți trei zeci de masculi sterili iar numărul pierderilor de vieți omenești ar fi fost un dezastru deoarece fiecare suflet avea utilitatea sa, în viitoarea ecuație dramatică a renașterii umane…
        Tocmai a terminat de fumat țigarea şi s-a întins lângă flăcările pe care le-a pornit din câteva vreascuri adunate din vecinătatea sa iar roşeața lor tremurată prin umbrele nopții îi aprinse şi spiritul din întunecimea gândurilor:
-Doamne, dacă mai exiști, Dă-mi o idee, un semn, un licăr din înțelepciunea Ta! 
        Aparent Inexplicabil dar Dumnezeu a rămas în continuare în mintea oamenilor un fel de colac de salvare în situațiile disperate sau încurcate şi în acest viitor al omenirii…
        Deodată prin noaptea răcoroasă de vară, la minunata poală de munte a început să răzbată vacarmul unor voci care se apropiau de pomul sub care se află Tin Eltin. Acesta îşi aprinde din nou o țigară şi priveşte în direcția vocilor care pe măsură ce se apropiau de el, începeau să prindă chipuri iar cel mai drag dintre ele este cel al soției sale! Lil Lali era însoțită de unele dintre consoartele lui Bar Raba dar şi de unii dintre bărbații din comunitatea lor. Conform noilor legi, femeia promisă altui bărbat pe perioada ultimatumului de acomodare nu are voie să se vadă cu fostul ei bărbat decât însoțită de o parte din familia noului soț dar şi de unii dintre membri ai tribului. Cei doi, Tin Eltin şi Lil Lali se aflau față în față din nou după ceva timp.. Primul impuls al lor a fost de a se arunca în îmbrățișări lungi și pătimașe de dragoste! Totuşi dorind să păstreze aparențele, Lil Lali îl întâmpină pe fostul soț cu o dojană amestecată cu indiferență:
-Omule, nu te-ai lăsat de fumat! O să te ia Dracul într-o zi din cauza lor…!
-Femeie, crezi că lui Satana sau Lui Dumnezeu îi pasă de fumat!? Într-o zi o să ne ia Lucifer pe toți!
Surâzând, Lil Lali îl apostrofează pe Tin Eltin:
-Poate aşa o fi dar focurile din Iad o să-i chinuie mai tare pe cei care nu se abțin patimilor omenești!
-Lil Lali nu cred că este aşa… Cred că în chinurile focului tot o să mai fie câte o pauză…
-Aşa crezi tu?
-Da, Lil Lali… şi în pauză cei care şi-au spurcat sufletul cu țigări şi alte spurcăciuni se vor spurca şi acolo cu ele iar cei care nu s-au atins de mizeriile astea, în pauză vor curăța furcile Dracului cu care ne vor învârti în continuare prin cazanele cu smoală.
        Dintre cei prezenți se auzi o rumoare amestecată de râsete dar, şi de indignare… După ce intensitatea acestei rumori s-a mai potolit, o voce de bărbat uşor efeminizată, răsună precum un saxofon:
-Blasfemie, Tin Eltin! Eşti sub pomul sfânt, nebunule! Vocea indignării era a lui Con Coto, unul dintre cei treizeci și unu de bărbați infertili. Con Coto era fertil dar făcea parte şi dintre cei zece bărbați denumiți în comunitate: ,,oamenii de ceilalți”… După această acuzație un nou murmur care creștea în valoarea decibelilor s-a ridicat peste Pomul Sfânt care şi-a înfiorat frunzele perene, poate şi din cauza unei adieri de vânt venite de nicăieri… Moment tocmai bun pentru Lil Lali care profită de el şi îi şopteşte cu lacrimi în privire lui Tin Eltin:
-Te iubesc, dragul meu! Tin Eltin ar fi vrut să îi răspundă dar un ghem neputincios îi stătea în gât… Reușește totuşi să o strângă discret şi uşor de mâna dreaptă, un gest care exprimă mai mult decât o sumedenie de cuvinte… Îi răspunde cu vocea suficient de tare pentru a putea fi auzit și de cei din imediata apropiere:
-Care este scopul vizitei tale, Lil Lali?
-Tin Eltin, trebuie să conduci o procesiune funerară…
-Cine a murit, femeie?
-Fel Lina a fost găsită moartă, şi-a tăiat venele în pârâu… Apoi cu vocea şoptită continuă rapid şi discret:
-Aşa o să fac şi eu dacă nu găsești o soluție imediată pentru a scăpa de Bar Raba! Şi, ai grijă nu mai medita prea mult timp sub Pom că cele treizeci și şase de femei ale tale au început să se certe între ele! Am auzit vorbe că unele vor să plece pe la ceilalți fertili! Altele ar putea să se vadă şi cu sterili că a dat Dracul în ele de dorul… Nu mai continuă deoarece a sesizat că liniștea îşi găsise locul din nou peste tot…
        Tin Eltin se uita uimit la fosta sa soție şi exclamă întrebător:
-Lil Lali, fata aceea blondă şi frumoasă de șaisprezece ani care îşi dorea să se mărite cu Rom Eros, băiatul de optsprezece ani?
-Da, chiar ea! Problema este că tutorii ei nu o lăsau să se mărite cu Rom Eros! Cică nu îşi lasă fiica după un tuciuriu…
-Ce prostie, Lil Lali! Acum când perpetuarea speciei noastre este pusă în pericol ei mai pun în vedere aspectele rasiale? Tin Eltin a devenit dezamăgit de cele auzite! În acest viitor apocaliptic fetele puteau deveni femei de la vârsta de paisprezece ani iar băieții puteau deveni bărbați de la vârsta de șaisprezece ani. Este cea mai frumoasă vârstă a tinerilor căsătoriți cărora le este permisă monogamia până la vârsta de douăzeci de ani… Adulții îşi amintesc cu nostalgie perioada din trecut când monogamia nu era un privilegiu… Timpul a devenit prețios iar oamenii foarte puțini, astfel că la timpuri noi s-au implementat şi legi noi. Femeile sunt prețuite şi sunt considerate adevărate zeițe având şi denumirea de ,,Mamele Pământului”…
        Lil Lali se uită spre bărbat cu ochii strălucitori care parcă aruncau văpăi şi din cauza reflexiilor micului rug meditativ aprins de
Tin Eltin, apoi vorbește cu tonul scăzut:
-Omule, poate ar fi bine dacă ai putea să rupi un măr din Pom şi să-l împart cu celelalte nefertile şi astfel o minune poate să rezolve şi situația grea în care ne aflăm…
-Imposibil femeie! Cine sunt eu pentru a culege ceva ce nici vremea, nici timpul nu au reușit să culeagă, să rupă! Doar Dumnezeu poate hotărî cine este vrednic de minunile Pomului Sfânt! Nu mă mai ispiti!
        Deodată un zgomot înfundat în iarbă se auzi în spatele lui Tin Eltin iar timpul parcă a înghețat în jurul tuturor… Toți cei de față au îngenuncheat smeriți! Un măr pe jumătate rosu, pe cealaltă jumătate aurit precum jumătatea vizibilă a Lunii se rostogolește spre picioarele lui Lil Lali…
         Minunile sunt posibile oricând, poate sunt posibile şi cu un Bob de credință. Poate totul în viață este doar o întâmplare precum este însăși viața. Poate Dumnezeu a existat, există şi va exista şi într-un viitor chiar şi apocaliptic! Cine sunt eu să confirm sau să infirm ceva atât de minunat sau ceva care în realitate să nu aibă nici cea mai mică importanță. Eu sunt doar un povestitor, poate nici atât, care crede că femeia este cu adevărat o comoară mondială…
        Undeva în gândurile mele încă mă mai fredonează un neuron neastâmpărat şi plin de electricitate provocată de melodia lui Florin Chilian-,,Zece”…

Sursa fhoto: Pinterest

Empatiile și lacătele extrasenzoriale


În „dex”, empatia are şapte definiții sau mai bine zis şapte definiri care se completează şi argumentează reciproc.
Este un domeniu care mi-a stârnit în mod deosebit interesul şi căutând să îl aprofundez prin propriile întrebări şi răspunsuri asociate propriului meu mediu social, familial, profesional sau prin ascultarea, chiar asistarea la experiențele de viață ale altor persoane am ajuns la anumite concluzii pe care voi încerca să le prezint în acest articol.
Din punctul meu de vedere empatiile sunt de fapt lacătele energiilor spirituale care se deschid sau rămân închise asimilării trăirilor celor de lângă noi, sunt lacăte care ar trebui să le autocontrolăm pentru a reuşi să ne păstrăm echilibrul emoțional şi în general să ne înconjurăm de energiile pozitive, tocmai pentru a putea dărui şi celorlalți din jurul nostru empatii benefice.
Ne naştem cu un bagaj emițional moştenit prin structura noastră A.D.N. iar în acelaşi timp primim şi anumite calități noi de obicei încă de pe timpul dezvoltării noastre în recipientul mirific şi matern sau uneori pe parcursul dezăvârşirii noastre umane care ne diferențiază de ceilalți făcându-ne unici prin darurile energetice de care uneori suntem conştienți dar de cele mai multe ori trăim cu ele în ignoranță până când propriul nivel de înălțare spirituală se declanşează instantaneu, fără un motiv anume, larva spirituală transformându-se firesc în fluture sau ne avertizează de transformare prin secvențe de déjà vu, prin înțelegerea neînțelesurilor aparente, sau prin şocurile fizice sau psihologice de care toți avem parte în parcursul fulgerător al vieții noastre, şocuri de care şi în acest caz, putem să le conştientizăm sau să le ducem cu noi ascunse undeva, într-o cămară ferecată a subconştientului…
Oamenii sunt recipientele organice cele mai evoluate de pe Pământ care poartă cele mai complexe forme energetice. Toți oamenii suntem în acelaşi timp atât receptori de energii cât şi transmițători de energii. Unii dintre noi primim încă de la naştere capacitatea de a fi mai mult receptori de energii sau alții mai mult transmițători de energii. Acest ,, mai mult”, este darul pe care soarta îl hărăzeşte să fie purtat de alesul ei până la înălțarea spirituală definitivă, prin atenție, o formă energetică spirituală care se numeşte memoria colectivă generală, acea memorie care duce spre neuitare, de exemplu un artist, un inventator, un mare lider sau un binefăcător…
Omenirea din propriile energii a creat energia benefică supremă care este Dumnezeu, Alah, Buda sau de ce nu, Zamolxis… Ştiu că mulți vor spune că de fapt Dumnezeu a creat omenirea! Este dacă doriți veşnica dilemă: ce a fost mai întâi? Oul sau găina? Personal mi-ar place să cred că Dumnezeu este esența rezultată din toate energiile benefice.
Ştiința, care după părerea mea este luciferică şi este născută din muşcătura adamică de măr, ceea ce a făcut-o pe Eva să se ruşineze şi să se întrebe de ce nu are şi ea şarpele lui Adam între picioare dar şi pe Adam să se întrebe ruşinat de ce el are şi Eva nu, i-a făcut pe cei doi în cele din urmă să îşi acopere întrebările cu frunze din grădina Raiului până să descopere răspunsurile care sunt de fapt primele descoperiri ştiințifice care au dus la perpetuarea speciei noastre, la desăvârşirea noastră spirituală deoarece nu-i aşa că după explicația biblică fiecare dintre noi ducem în structura noastră umană o fărâmă din Adam şi Eva… Dintre toate variantele: cea ştiințifică, cea religioasă sau cea ufo-logică, vă spun sincer că nu pot accepta să cred că ne tragem din maimuțe… Nu accept nici varianta întâmplătoare a apariției vieții pe Terra… Sistemul nostru solar este singurul din galaxie, conform cercetătorilor, care este foarte exact şi echilibrat iar fiecare planetă, sateliți naturali ai planetelor şi orice obiect cosmic au rol bine determinat în protejarea vieții pe Terra. Ştiați că imensa planetă Jupiter este amplasată exact unde trebuie şi orbitează perfect astfel încât este un real scut în calea cometelor şi a altor obiecte cosmice imense care au fost oprite din traiectoria lor spre Pământ, protejându-l?
Tot în urma recentelor descoperiri în sistemele solare, vecine sistemului nostru solar este un haos desăvârşit… Planete care nu vor să stea locului şi se ciocnesc rezultând asteroizi care se lovesc acumulând material pentru formarea unei alte planete care ce să vezi, se distruge din cauza unui alt bolovan… Asta mă duce cu gândul iar la Biblie în care se arată că şi pe la noi a fost acest haos… Cine a scris Biblia, nu avea rezultatele oferite de sonde spațiale sau telescoape terestre puternice, sau telescoape care orbitează în spațiul cosmic…
La un moment dat energiile cosmice în preajma vieții stau într-un echibru perfect tocmai pentru a proteja ceva ce a ieşit cu greu din haos…
Oamenii sunt rezultatul acestor energii în echilibru iar dacă datorită ştiinței sau neştiinței îl perturbăm nu facem decât să ne autodistrugem.
Aşa cum la nivel cosmic obiectele interacționează între ele cu ajutorul energiilor, noi ştim că una dintre ele fiind atracția gravitațională, tot astfel la nivel molecular există energii care grupează moleculele de alte molecule grupate în aceeaşi specie. Tot asfel oamenii interacționează între ei dar dincolo de orice interacțiune socială şi economică, interacțiunea umană este puternic legată de cea spirituală.
Interacțiunea spirituală este realizată prin întrunirile de la concertele muzicale, cenacluri literare, nunți, botezuri, la slujba de la biserică, înmormântări şi alte activități la care omul se duce fără a fi obligat să o facă, empatizând cu toate aceste evenimente, empatizând cu ceilalți oameni implicați direct sau indirect în acțiunile prezentate mai sus. Se deschid astfel lacătele extrasenzoriale care sunt empatiile. Inconştienți, deschizând aceste lacăte ne încărcăm emoțional cu sentimente străine de propriul nostru univers, cu energiile benefice sau malefice după tipul de lacăt deschis… Aşa cum am amintit şi ținem minte acest lucru, fiind oameni obişnuiți fiecare dintre noi suntem şi transmițători involuntari, deşi alții sunt chiar conştienți de această stare… Ajunşi în propriul nostru sistem solar al nivelului nostru spiritual în care gravităm legați de mediul familial sau cel profesional, transmitem aceste stări încărcând cu energiile psihologico-spirituale pe cei de lângă noi. Totuşi de multe ori cei care conştientizează forța acestor energii, îşi închid lacătele empatice. Sunt persoane care îsi închid aceste lacăte în mod inconştient şi spunem noi că din instinct de conservare. Aceşti oameni sunt după părerea mea, acei oameni care au ,,acel mai mult”, controlând acel dar de a fi receptori de energii… Oamenii care prin activitatea lor reuşesc să transmită empatii ce sunt asimilate de foarte mulți receptori, care reuşesc să deschidă lacătele empatice şi ruginite chiar inclusiv ale receptorilor hărăziți cu acest har, sunt transmițătorii veritabili situați la un nivel energetic, spiritual foarte înalt. De exemplu: scriitorii care au influiențat prin scrierile lor viața spirituală, socială şi morală, cântăreții, compozitorii, artiştii în general care au rămas şi vor rămâne în memoria colectivă a umanității dar şi anumiți lideri sau conducători de state care au influiențat istoria reală şi nu istoria utopică bazată pe umplerea unor goluri de mărturii scrise sau alte dovezi, dând naştere legendelor…
Empatiile sunt după părerea mea acele energii benefice sau malefice, transmise prin unde cerebrale care antrenează o dată cu ele şi alte energii, unele perceptibile de senzorii biologici umani cum ar fi: auzul, văzul, mirosul, simțul tactil mai ales atunci când consolăm sau împărtăşim bucuriile la care asistăm prin simple strângeri de mână, îmbrățişări, etc. … Mai sunt şi energiile pe care nu le putem explica dar le simțim involuntar cum ar fi: fiorii de nelinişte, de ce nu chiar acei fluturi din interiorul ființei noastre, pomenit și de poeți în mod special de poete, mai receptive se pare la aceşti pseudo senzori… şi am ajuns se pare la acei senzori cu care ne naştem dar care nu îi folosim, iar în timp se atrofiază definifiv până la dispariția lor. Sunt acele daruri pe care le primim dar care numai cei cu un A.D.N. puternic şi predominant reuşesc să fie receptivi şi transmițători de energii senzoriale şi extrasenzoriale…
Empatiile sunt lacăte care țin sau care dau frâu liber atât energiilor pozitive cât şi celor negative! De exemplu la o înmormântare, prin exprimarea condoleanțelor noastre, încărcați fiind empatic cu energie pozitivă, reuşim să transmitem rudelor o stare de bine şi de uşurare dar încărcați fiind cu energie negativă, folosind acelaşi ton şi aceleaşi gesturi ca şi în cazul încărcăturii pozitive, nu vom reuşi de cât să adâncim golul pierderii şi deznădejdea care vor aduce suspine repetatate şi lacrimi şiroaie pe obrajii celui îndurerat şi poți spune chiar şi adio la prăjiturica şi păhărelul de rachiu care conform obiceiului se dă de sufletul celui plecat sau înălțat spre alte sfere de conştiință…
Un alt exemplu îl poate constitui şi lectura unui text de proză sau de poezie când în acel moment avem o încărcătură emoțională negativă, acea stare care l-ar critica până şi pe genialul transmițător: Mihai Eminescu şi să exclamăm în gând:
– Cum am putut să citesc o asemenea porcărie…!? Cum poate unii care au citit până acum ce am scris ar putea să exclame la fel… După un timp când energiile negative se duc iar furtuna undelor malefice va lăsa locul unei brize benefice de energii pozitive, lecturând aceeaşi proză, lecturând aceeaşi poezie să ne trezim involuntar legănați de valurile rândurilor care se derulează sub privirile încântate de frumusețe spirituală…!
Ar mai fi un exemplu care se petrece chiar acum când scriu aceste rânduri şi frumoasa mea soție mă face atent:
– Uită-te să vezi ce este la televizor! Complet adâncit în gândurile redactării acestui material, ridic privirea, nemulțumit că sunt deranjat şi văd pe sticla televizorului la postul RTV un numerolog care face predicții meteo pentru această iarnă şi dau glas noilor gânduri care îmi invadează instantaneu neuronii:
– Ce treabă are numerologia cu predicțiile meteo!? Acesta, numerologul cu mustață albă căruia nu îi dau aici numele, este un transmițător talentat şi desigur că are receptorii săi fideli dar nu este un transmițător veritabil! Apoi, brusc zâmbesc şi mă întreb în gând, retoric dacă am dreptate? Dacă brusc invadat de energii negative am deschis lacătul unei empatii sau antipatii nedrepte, receptând de fapt indirect starea de nelinşte transmisă de soția mea… Conştientizez acest aspect şi închid acest lacăt empatic pentru a putea continua scrierea prezentului articol…
Empatiile se deschid şi lasă loc să intre în viața noastră şi fenomenelor extrasenzoriale. Aceste fenomene nu trebuie tratate cu scepticism deoarece paranormalul deşi este o pseudo-ştiință a început să aducă diverse demonstrații care nu ar trebui neglijate… Până la urmă ştim desigur că noi suntem receptivi cu ajutorul senzorilor de bază pe care îi conştientizăm cum ar fi: simțul tactil, gustul, mirosul, văzul şi auzul dar chiar şi aşa, aceste simțuri care le rodăm zi de zi şi le procesăm inconştient dar firesc în viața noastră, totuşi sunt folosite la o capacitate redusă datorită tocmai necesității minimale de a le folosi la maxim în mediul în care coabităm. Prea puțini dintre oameni pot recunoaşte că văd precum un lup sau o felină pe timp de noapte, că simt precum şerpii frecvențele telurice, simțul mirosului fiind și el foarte dezvoltat atât la erbivore cât şi la carnivore, etc. …
Se spune că o pisică ar vedea chiar şi formele energetice ale spiritelor care bântuie aiurea sau nu prin casele noastre… Se mai spune că pisicile chiar ne protejează de spirite malefice…
Parerea mea este că suntem deschişi sau nu suntem deschişi acestor simțuri extrasenzoriale dar în cazul energiilor malefice dacă lăsăm lacătele empatice să ruginească închise şi nu le dăm importanță, aceste energii nu au cum să ne afecteze iar blestemele, deochiul, vrăjitoriile şi alte năzbâti lovite din paranormal sau din pură excrocherie nu au cum să-şi atingă scopul fie el voluntar sau involuntar pornit dintr-un transmițător obişnuit sau unul puternic şi veritabil…!
M-am apropiat de finalul acestui material şi simt o mulțumire şi linişte sufletească deşi doamna mea dragă pare neliniştită pentru că iar nu i-am acordat suficientă atenție, reapucându-mă de îndeletnicirea scrisului, îndeletnicire pe care ea o consideră o pierdere de timp…
Ridic din nou privirea iar la postul de televiziune RTV, numerologul este dat în reluare şi îl ascult atent şi echilibrat emoțional, cred eu, aflând cu îngrijorare ce cumplită iarnă se va abate asupra noastră… Numerologul ăsta pare veritabil şi îi zic iubitei mele neveste:
– Draga mea, luni o să mai cumpărăm nişte lemne …

Sursa fhoto: Pinterest

Gânduri, poezie și flori


Sunt câteva lucruri în domeniul literar, taine pentru mine și fiind taine sunt foarte atent în manipularea jocului de cuvinte… Am să ma refer aici doar la poezia religioasă, mai mult pentru o introducere și apoi la poezia în sinea ei. 
      Îmi vine foarte greu să abordez, să scriu poezie religioasă datorită complexității care rezultă din fiecare cuvânt sau chiar a unui semn de punctuație care poate naște diverse discuții contradictorii și neavenite, anulând în final esența cuvintelor care este: poezia. 
      Un alt domeniu greu de abordat pentru mine este și cel al versurilor care sunt închinate poeziei și nu numai datorită celor scrise mai sus în cazul poeziilor religioase, ci faptului că aș obține efectul contrar orișicât aș fi de bine intenționat… 
      Poezia este o floare răsădită prin iarba cuvintelor, iarbă crescută pe câmpii, în păduri, prin stâncile munților și chiar în rătăcirile deșerturilor… Poezia este peste tot așa cum florile de toate soiurile, unele mai frumoase decât altele, mai mici, sau mai mari, cresc în sălbăticia naturii sufletului uman. Da, a sălbaticiei sufletului uman! De cele mai multe ori, deși avem o părere bună despre noi, din inconștiența egoismului de care dăm dovadă, bine intenționați fiind de altfel, unii dintre noi dorim să arătăm chiar și în versuri cât de mult apreciem poezia… După părerea mea este un act de curaj și îi citesc cu admirație și interes sincer pe cei care încearcă acest lucru. Îi citesc și mă bucur doar când observ că Floarea De Colț rămâne acolo unde a crescut, fără a fi smulsă din mediul ei natural… Smulsă de acolo mai poate trăi doar prin efemeritatea unor zile scurse de fapt în secundele dintr-o eternitate… Se bucură doar cel ce a lăudat-o după ruperea ei pentru a fi plantată într-o glastră proprie și admirată de sine…
      Închei aceste gânduri care nu sunt decât o frustrare a gândurilor mele, cu o poezie a lui: J.W.Goethe, care îmi place să cred că se gândea la poezie…


Umblam prin codru
J.W.Goethe

Umblam prin codru,
Hoinar umblam
Ceva să caut
Nici gând n-aveam.

Zării în umbră
O floricea.
Ca steaua-n ceruri
Ea strălucea.

S-o rup voit-am.
Ea blâd grăi:
De mă vei rupe,
M-oi ofili.

Cu rădăcină,
O luai de-aici,
Către răzorul,
Căsuței mici.

Si-am răsădit-o
La loc tăcut.
Lăstari și floare
Dă ca-n trecut.

     Vă doresc tuturor, lumină în tainele gândurilor dumneavoastră pentru a încolții prin iarbă minunatele flori ale creației!