Originea din punct


        Fizica cuantică a fost la început microbul unor genii care au teoretizat o odaie care are o ușă bine zăvorâtă și se chinuie și în prezent să o deschidă-pasionați fiind de literatura S.F. sau poate, chiar scriitorii genului literar pomenit mai sus sau inspirat din scânteia de geniu a marilor fizicieni… Cine mai știe!?
       În interiorul unui simplu microb se ascunde un gigant univers cu miliarde de stele… Când moare microbul miliardele de stele declanșează big-bangul unei supernove cosmice ce va deveni în cele din urmă o invizibilă gaură-neagră în imunitatea sistemului purtător de microbi, dezechilibrând balanța în favoarea acelei găuri-negre care îi va aspira pe toți ceilalți microbi în viață din sistemul care îi găzduiește astfel că aceștia din urmă nu vor deceda ci vor călătorii temporal asimilând A.D.N.-ul universului căpcăun până la întâlnirea din punctul când acesta îl avea drept platoșă pe microbul încă în viață… Astfel apare punctul originii unei seculare întrebări:
,, Cine a apărut prima oară: oul sau găina?”
       Nimeni din cei care s-au întrebat nu au găsit vreodată răspunsul deoarece au fost cuprinși de un ger galactic înfiorător care le-a înghețat culoarea portocalie a jarului de la țigară iar în loc să tragă din fumul inspirator de idei, au inhalat microbul renăscut și puternic care în final i-a ucis sau le-a ucis inteligența, sau poate și una, și alta.
       Concluzia: Cine gândește și scrie prea mult se apucă de fumat iar fumatul dăunează grav sănătății!
       Gata am plecat la o țigare că m-o prins iară ,,microbul”-(scrisului), dar poate că acum a trecut și gerul de sub stele… Noapte bună!


06.12.2019-,,La Gura Sobei”
Sursa foto: Pinterest

Țigara


Țigara agravează grav non-me

Of, draga mea, am rămas fără tine!
Sufletul îl linișteai în nopțile tăcute.
Degeaba stelele-s sublime-n galaxii senine
Când gândurile-s topite-n vrute și nevrute…

Sunt împătimit de tine… de silueta ta;
Ești efemerica iubire ce îmbolnăvește
Dar ce să fac? Nu te-aș putea lăsa!
Sau poate… Doar Domnul hotărăște…

Îmi amintesc aievea… Profund înfiorat:
Sărutul amețitor cu care îmi alintai
Sufletul de griji și-amar împovărat
Sub vișinul albit de florile din Mai…

Dar gata! Până aici iubire adolescentină!
Te doresc din nou cu patimă nebună!
Ești atât de albă, de subțire și de fină…
Mă duc după tine pe lăutrica-mi furtună!

Vol. ,,Şoaptele destinului”-Ed. Națiunea, Bucureşti 2014
Revizuit: 02.09.2019

Sursa photo: Pinterest

O altă idee…


(Din gândurile lui Gică...)-pamflet

(Din gândurile lui Gică…)-pamflet

Mărie, of, nevastă!
Anii trec, te crezi mireasă…
Mărie, of, năpastă!
Ți-ai dat sufletul din casă…

Mă cerţi în fiecare noapte: 
-Eşti un păcătos măi Gică!
Asta chiar nu se mai poate;
Nu-s mirean, dar ea-i gagică! 

Toată ziua se-ngrijeşte
La oglindă-n dormitor, 
Ochii-ntruna şi-i vopseşte, 
Pe buze dă struguşor… 

Horoscopul nu îl pierde, 
Neti Sandu-i ghicitor. 
Ce-a urzit nu se mai vede, 
Şi la noi în dormitor… 

Unde…  ce-aş mai rupe patul, 
De m-ar lăsa lângă ea;
Mă respinge, că păcatul:
Face căsnicia grea!

Grei sunt şi hormonii mei
Că abia mai pot să merg 
Pe trotuarul de sub tei, 
Când cu umbra-ncet îl şterg… 

Ba o doare capul şi nu mă doreşte, 
Ba i se usucă gura de pelinul meu!
Totuşi pe Popică de cum îl zăreşte, 
Cămeşuţa decoltată-i umezită greu… 

Vise de năroadă pentru c-am aflat
De la o vecină care mă iubeşte, 
Că Popică pe invers ar fi încurcat
Cu un tânăr care-l prea-fericeşte… 

Tac din gură, pentru că-i păcat
Să-i stric visele, dorințele deșarte… 
Îmi rămâne patul iarăși nestricat 
Dar la vecinica o să-l rup la noapte…
(Revizuit: 28.09.2019)
Sursa photo: Pinterest

Nostalgii pe portativ


Deasupra mea tremurai toată; 
Prunele-ți coapte-mi jucau pe față…
În clipa fierbinte parcă erai luată 
Spre nesfârșita orgasmică ceață.

Blocată în cânt, într-o notă muzicală-
„Fa” – ce-o repetai gutural și prelung… 
Însă la muzică am fugit de la școală;
Atunci nu știam la „Si” cum să ajung… 

Doar tu: corcodușa mea noptatică
Aveai ritmul cu tine, vocea muzicală, 
Te pricepeai frumoasă „sălbatică” 
Să schimbi nota și frecvența pe scală!

Mă străduiam pe a mea strună: 
Silitor la „Sol” să vin din urmă,
La ultimul „Do” să ajungem împreună
În amor pe a portativului sârmă…

Vol. ,,Şoaptele destinului”-Ed. Națiunea, Bucureşti 2014
Revizuit: 27.09.2019
Sursa photo: Pinterest

Sexy Morgana


Ești un gând, o strălucire
Din femeia care ai fost,
Sau un vis, o nălucire
Ce-am urmat fără de rost?

Ești minunea de femeie
Ce te cântă drag ,,nebunii”
Când deschisă orhidee
La rădăcini îți cad petunii…

Tocuri lungi, fustița scurtă,
Maioul mulat pe sâni,
Lănțicul zornăind pe burtă,
Brățări aurii la mâini…

Părul lung și zulufatic
Rebel ți se zbate-n vânt,
Auriu, ușor tomnatic;
Cum e toamna pe Pământ…

Într-un gând, o strălucire,
Din dulceața ta femeie
Mă alinți cu a ta iubire,
Revărsată în curcubeie!

(2016)-revizuit: 16.09.2019
Sursa fhoto: Pinterest

Am o credință



Sursa Photo: Pinterest

Hristoase de atâtea suferințe,
În sângele-Ți nevinovat au amuțit zeii,
Rătăciții au schimbat credințe,
Păcătoșii au convertit ateii…

Siderați au plâns zeii în ceruri,
Îndurerat a lăcrimat Dumnezeu!
Tu plâns vei fi de-a pururi
Dar pur vei învia mereu.

Noi plângem sângele-ți curat
Căci suntem poporul unicului Zeu,
Al dacilor, Zamolxis, zeu uitat-
Reinventat, schimbat cu Dumnezeu…

Suntem cu toții prigoniți Hristoși;
Suntem așa cum El ne-a vrut:
Credincioșii iertându-i pe păcătoși
Ce ne-au trădat și ne-au vândut…

Păcatul au să ni-l mai vândă,
În lăcomia lor n-au înțeles
Că-n a Dumnezeului izbândă:
Suntem poporul Lui ales!
#Autor: Emilian Oniciuc
#poezie: Lican-revizuit: 17.02.2022

Iubita de dincolo…


În valurile înspumate ale tinereții,
Am cunoscut iubirea plină de mistere
Nedezlegate pe parcursul vieții;
Port ghimpi în suflet de durere…

Eram la hora care se ținea în sat,
Spărgeam de zor în dinți sămânță
Când o superbă fată mi s-a arătat
În haine populare de-alea… cu catrință.

Cu cămeșuța decoltată neglijent,
Ghicind dorul pasiunii nepotolite…
Pierdut eram privind-o ardent
Cu simțurile toate, toate răscolite.

Din vorbă-n vorbă, aparent absenți
La lumea care ne privea bârfind,
De mână ne țineam inconștienți
Fără vorbe, privindu-ne zâmbind.

Amurgul ne-a surprins pe deal
Când greierii cântau sfâșietor
Iar Luna-n peisajul parcă ireal,
Se-ascundea în sidefiu decor.

Amețitoare era clipa noastră,
Pierduți în iarba unduită-n vânt,
Ducând în zarea-adâncă și albastră
Taina iubirii pieritoare pe pământ…

I-am propus să o conduc acasă…
Dar m-a privit ciudat și lăcrimând,
Apoi, pe pieptu-mi, fruntea o lăsă
Și-mi spuse cu tristețe, suspinând:

– Aș vrea și eu, dar timpul mi-a trecut,
Mi-e dor de scumpa-mi, draga mamă,
Tata e-n ceruri, nu l-am mai văzut…
Povestea mea e-adevărată dramă…

Eram uimit și nu înțelegeam
Ce îmi spunea, ce taine ascundea…
Ca-ntr-o aură ciudată o vedeam,
În lumina Lunii sub cer de catifea.

– Draga mea, dragă frumoasă,
Ascult și crede-mă: nu înțeleg,
Vreau doar să te conduc acasă,
Nu pot enigma să îți dezleg…

Ea, drept răspuns m-a luat de mână
Și coborând spre sat la poalele de deal,
Am vrut să o opresc, să mai rămână…
Dar totul îmi părea atât de ireal…

Ne-am oprit doar pentru un sărut
Ce prevestea sărutul de adio-n vânt…
O veșnicie clipa de atunci mi s-a părut:
Sărutul ei sălbatic fără vreun cuvânt…

Ajunși în dreptul unui cimitir,
I-am pus pe umeri haina mea,
Nu voiam să par vreun martir
Dar tremura de frig ca vai de ea.

Apoi am început să-i povestesc
De toate, câte-n Lună și în stele,
Căt sunt de fericit că o iubesc,
Și o voi feri mereu, mereu de rele.

În egoismul meu, nu am observat:
Că vorbeam singur, singur am rămas.
Am strigat-o căutând-o-ngrijorat
Preț de mai bine, poate, de un ceas…

Eram lipsit de haină și de portofel
Ce-n buzunarul de la piept era…
Și mă simțeam naiv, ca un tembel
Ce-i păcălit de-o fătucă rea…
…………………………………………….

După un timp m-am dus la casa ei,
Cu inima în piept bătând puternic…
Abia îmi târâiam picioarele pe-alei,
Otrăvindu-mi gândurile cu „arsenic”:

Dacă n-am căutat-o destul…?
Dacă s-a întâmplat ceva cu ea…
Cum de am fost atâta de credul
Și suspiciunea, dragostea, să-mi ia?
…………………………………………….

În pragul casei când ușa se deschise,
O bătrânică se ivi cu ochii în abis;
Ca o nălucă dintr-un vis îmi apăruse;
Cu vocea stinsă, ea mi-a zis:

– Pe cine căutați, cumva v-ați rătăcit?
– O caut chiar pe fiica dumneavoastră…
– Cu siguranță, tu, copile, ai greșit:
Sunt ani de când e moartă fata noastră!

Apoi bătrâna a-nceput încet să plângă
Și să-mi confirme descrierea făcută.
O gheară-n piept aveam în partea stângă…
După care m-a-nsoțit la cimitir tăcută.

Pe-o cruce… chipul luminos al fetei dragi,
Răpusă de o boală grea, necruțătoare.
Cu ochii-n lacrimi și în umbre stranii, vagi
Am zărit haina mea pe-a crucii-agățătoare…

Un vânt călduț precum o binecuvântare
Și-un soare blând mă răsfățau tandru,
O ciocârlie se porni în dulcea ei cântare,
Învăluindu-mi sufletul de copilandru…

(2013)
Sursa fhoto: Pinterest

Nu spune stop!


Iubito de ce vrei să-mi spui stop?
Nu te juca te rog cu dorul meu!
Ți-am scris scrisori de dragoste mereu;
Le țin în suflet și ți-aș da din el un strop…
Este destul să îndepărtez un dop
Să le poți citi dar te rog nu spune: stop!

Iubito poate găsești în inima ta un loc
În care cu drag să mă oprești;
Dar ar trebui să mă dorești, să mai iubești…
Eu nu mai vreau să fiu în al tău joc;
Nu cred că voi mai avea noroc…
Poate mai bine că spui: stop!

Chiar dacă îmi spui stop îmi va fi dor:
Un dor nebun de clipele albastre
Prin diminețile-mi sihastre…
Poate sunt nechibzuit și-o spun ușor
Dar dacă nu-ți spun simt că mor:
Așa că… te rog nu spune: stop!

Sursa fhoto:Pinterest

Sunt pierdut…


Sunt pierdut în fața ta femeie!
Sunt pierdut în visele tale…
Sunt pierdut în curcubee
Sunt pierdut între aromele
De curcubitacee!

Bună dimineața!

Sunt pierdut în fața ta nevastă!
Sunt pierdut în alte emisfere…
Sunt pierdut în a noastră casă
Din linii ce ondulează emisfere:
De rasă…

Bună!

Suntem la amiază
Suntem într-un răsărit din ieri
Suntem într-o stază
Din focul apei ce tulbură muieri
În oază…

Bună seara!

Suntem iar la asfințit,
Suntem iar, în adormire
Suntem în viitorul răsărit
Dintr-o eternă iubire:
În nemurire!

Bună, din păcate,

Ieri a fost doar o clipă
Cu credit de la Soarele Albastru
Şi, azi iar se înfiripă:
Un nou Soare, un nou astru :
Sub a ta aripă:

Femeie!

Emilian Oniciuc -05.09.2019

Barca din apus


Poate geana peste geană ca să-mi uite chipul tău
Dar prin întuneric iară te zăresc şi-mi pare rău…
Te-am lăsat a nimănui, lacrimi poate ai vărsat
Iar prin poarta larg deschisă cineva te-a consolat…

Acum eşti pe valuri care largului te-ndepărtează…
Orişice aş spune acum pentru tine nu contează;
Crezi că valul este mare ești în barca potrivită
Nu vezi că vâsleşti în valuri şi de vâsle folosită!

Glasul meu pierdut e… printre spumele din mare
Doar un pescăruş îl țipă rătăcind buimac spre zare;
Barca-mi răsărit aşteaptă după tristul roş’ apus
Dar cuvintele-s rostite… Ce-ar mai fi acum de spus!?

Algele uşor se-adună pe nisip precum un şal
Unde trist privesc la barca legănată de un val…
Val ce leagănă cuvinte despre brațe: să cuprindă
Pe femeia care pare… că de dor e suferindă…

03.04.2017