After today (3)

Amintiri din pandemie 3

       Azi este azi, ieri a fost ieri cum în mod sigur mâine va fi mai rău decât ieri și azi…
       Apa minerală și apa din ,,Poiana Pompei” sunt la mare preț în ziua de azi. Nu îmi arde de bere în aceste moderne și mohorâte zile de martie. Deschid fereastra și trag o gură sănătoasă de iarnă… Totul este alb și pustiu. Un câine urlă prelung aproape eminescian, buciumând cu jale, uitat probabil în carantina țarcului sau mai rău în arestul lanțului de care este priponit lângă cușcă. Empatizez cu el de vreme ce și noi suntem lipsiți de libertate… Deodată liniștea se așterne cu desăvârșire pentru câteva secunde apoi se aude un zgomot metalic de poartă trântită în grabă. O rafală scurtă de lătrat vesel mă face să cred că stăpânul câinelui a venit acasă.
       Închid fereastra și strig în sinea mea:
,,Sunt un prost! Ce bine ar fi fost dacă adoptam și eu un cățeluș…” Mă uit la un șoșon și îmi aduc aminte de un banc inspirat probabil din realitate și mă trezesc vorbind în șoaptă:
-Acuma leagă și plimbă șoșonul!
      Deschid instinctiv televizorul și aflu că au dispărut câinii din China… În mod sigur ,,oamenii de tip nou” cu finețuri culinare nu au încercat și carnea de șoșon!
       Mă strecoară un firicel suav de cugetare la noroc… Cu siguranță berea socială la 3 litri se mai găsește pe undeva și îmi caut înfrigurat declarația pe propria răspundere simplificată!

Emilian Oniciuc-01.04.2020

Revizuit: 17.02.2023

Foto: Emilian Oniciuc

After Today-Amintiri din pandemie (4)

After today (2)

       Deschid pleoapele… Este încă întuneric. Deschid televizorul și… Nu este pandemie. Este doar publicitate.
        ,,Corona” nu mai este, s-a terminat undeva pe un raft uitat al timpului așa că m-am hotărât să trec pe ,,Suceava” cea greu încercată de balastiere… Îmi amintesc de ,,Solca” cea fără de egal din vremurile de demult… Deschid și radioul antic cu lămpi deoarece m-am plictisit de televizor. Îmi place soundul acestui aparat cu carcasa din lemn de cireș precum și ochiul verde-albăstrui al martorului de frecvențe care privește prin aerul nostalgic al istoriei… Încerc să găsesc un post cultural prin zgomotele înghesuite de pe undele medii. Nu găsesc nimic. Probabil și cultura românească este în carantină… Tocmai când sunt dezamăgit aud așa ca dintr-o depărtare o voce care încă se luptă să păstreze valorile culturale românești:
         ,,Sunteți pe Radio Trinitas! Urmează…” Vocea se stinge ușor prin labirintul undelor iar în cugetul meu se așterne mâhnirea.

A început marea resetare mondială…

Emilian Oniciuc-azi

Refăcut: 22.02.2023

Foto: Emilian Oniciuc

After Today-Amintiri din pandemie (3)

After today (1)

După zece sticle din berica cea minunată și limpede precum râul Suceava înainte de exploatarea balastierelor m-am trezit puțin chiaun și mi-am zis că azi e tot ieri iar mâine o să fie azi…
       Deschid televizorul! Publicitate… Aha! Am visat! De fapt azi e mâine… Of! Ba nu- Chiar este azi! Ce poate face un pensionar în pandemie altceva decât să vizioneze diverse programe tv? Dar un scriitor deocamdată fără slogan în viață, bețiv și superficial? Adică despre mine vorbesc…
        La un post de televiziune care încă nu este cenzurat, un copil dintr-o familie bogată se laudă că este scenarist de filme S.F. Îmi ia foc inteligența auzind plagiaturile sale de idei… Totuși nu se merită să mă enervez. Până la urmă poate deveni un talent original.
        Nu vreau să mă cert cu familia, cu vecinii, dar mai ales cu televizorul așa că mă duc să mai beau o ,,Coroană”, poate două, sau mai multe, iar mâine dimineață poate voi asculta la radio:
        ,,Totul a fost doar o scenă de film din noua ecranizare ,,Războiul Lumilor” a celebrului scriitor Herbert George Wells readaptată cu noul titlu ,,Războiul virușilor” de puștiul minune-scenarist al filmelor de ficțiune: Gigel Hector…”
         Începe să mă doară capul de la atâtea gânduri dar mă întreb de ce mă dor mușchii de la membrele superioare dar mai ales de la cele inferioare când intră nevasta mea în dormitor așa că mă tângui ei:
-Draga mea cred că am luat un covid ceva că mă doare capul și mușchii în tot corpul… Soția se uită la mine cu ochii mijiți și îmi spune:
-Moșneag bețiv ce ești! Ai uitat că ai făcut iar antrenament? Ai făcut flotări, genoflexiuni, exerciții abdominale, apoi ai luat unealta ta de antrenament și ai zburat prin cameră ca în filmele chinezești.
-Ai dreptate! Cred că iar încercam să fiu Bruce Lee…
-Bruce Lee? Nebunule trebuia să te filmez că te lua Jackie Chan direct figurant fără casting… La final ți-ai mai scăpat în cap și scula aia de care îți tot zic s-o arunci în pod!
       Nu mai zic nimic. Are dreptate! Am totuși o vârstă… Îmi aduc aminte de prima mea dragoste-Pasiunea pentru scris și îmi propun să îmi găsesc totuși sloganul acela original care să mă reprezinte…
        O cucuvea se aude prin liniștea nefirească de afară și îmi dau seama că mai este până la răsărit… Oricum azi parcă a fost ieri și mâine va fi azi…!

Emilian Oniciuc-26.03.2020
Refăcut: 21.02.2023

After Today-Amintiri din pandemie (2)

Moartea nu are pereche

Moartea este femeia care te violează!
Nu te întreabă dacă o dorești
Atunci când nechemată te vizitează…
Te îmbrățișează chiar dacă n-o iubești.

Moartea este femeia fatal de frumoasă
Cu tenul alb și ochii albaștri,
Pe umerii firavi și goi poartă o coasă
Pe care strălucesc argintați mii de aștri!

Moartea este o femeie cu părul negru
Care curge mătăsos spre șolduri,
Sânii „90”, abdomenul „60”- Plat și integru,
Călcătura o poartă parcă pe bolduri…

Moartea a fost și va rămâne virgină,
Nu va deveni niciodată mamă…
Peste tărâmul pustiu este o regină
Fără un rege alături, fără idilă, doar dramă!

Of Moarte-Urâtă ești pe cât de frumoasă!
Ești simplă, rece, necapricioasă
Când aduci tristețe dar și o liniște misterioasă
Prin paradoxala alinare pornită din coasă…

Emilian Oniciuc-15.09.2015
Revizuit: 17.02.2023

Am o credință

Sursa Photo: Pinterest

Hristoase de atâtea suferințe,
În sângele-Ți nevinovat au amuțit zeii,
Rătăciții au schimbat credințe,
Păcătoșii au convertit ateii…

Siderați au plâns zeii în ceruri,
Îndurerat a lăcrimat Dumnezeu!
Tu plâns vei fi de-a pururi
Dar pur vei învia mereu.

Noi plângem sângele-ți curat
Căci suntem poporul unicului Zeu,
Al dacilor, Zamolxis, zeu uitat-
Reinventat, schimbat cu Dumnezeu…

Suntem cu toții prigoniți Hristoși;
Suntem așa cum El ne-a vrut:
Credincioșii iertându-i pe păcătoși
Ce ne-au trădat și ne-au vândut…

Păcatul au să ni-l mai vândă,
În lăcomia lor n-au înțeles
Că-n a Dumnezeului izbândă:
Suntem poporul Lui ales!
#Autor: Emilian Oniciuc
#poezie: Lican-revizuit: 17.02.2022

Aluzii la iluzii…

Un poet al unei bombonice
De pizmă luat pe înserat
Și chinuit de lirice varice
S-a pus și el pe criticat!

Noaptea tocmai curgea lin
Pierdut fiind în al lui chin…
În suflet săgetat de un suspin
Se varsă-n stihuri cu venin!
…………………………
Eu nu sunt critic, nici poet
Ci doar un fir din praf în vânt…
,,Mai am un dor” (și un regret:
Să-mi aflu-n versuri),
Locul pe Pământ.

Atâta pot să cânt și să versific!
Dar nu voi face gestul rușinos:
Să fiu versificatorul-critic
Pe alții zilnic dușmănos…

Cum noaptea se strecoară-n stele
Și versu-mi se va măcina la fel;
Sunt praf de stele între ele,
Dar tu amice vei lipsi din el…

Emilian Lican-2014
Emilian Oniciuc Revizuit: 17.02.2023

Original Fhoto: Black Sirius

Câteodată…

Câteodată licuricii se strecoară năvalnic în tine prin lăpticul dăruitor de o nouă viață ce îşi caută zorii din dimineață;
        Apoi prelingându-se uşor din nou printre văile tale fine iar te alintă suav pe un picior, amintindu-ți de mine şi de alți semănători care au trudit cu plăcere pământul tău.
        Câteodată dulceața amăruie îți alintă buzele iar prin naiva lor mirare ce absoarbe extazul ultimei picături îți cobori pleoapele poate ruşinată, sau poate doar eşti prea rafinată, dar ce mai contează! Petalele tale trandafirii vor purta şi amintirea siropului din fierberea-mi mocnită…
         Câteodată năstruşnicul elixir îți inundă secretele… Sunt doar unul dintre minerii care încercă să sape şi el pe acolo… Acolo unde tu nu mai ai controlul și te lași abandonată cu încredere în îndemânarea uneltei mele. Doar tu vei şti cine este cel ce ți-a greșit dar a muncit cu drag și ți-a adus avalanşa desprinsă dintre mineralele tale prețioase;
         Câteodată seva ta lăuntrică îmi circulă prin vene Iar timpul parcă îngheață. Îmi ascult din nou sufletul și încerc să te recuceresc… Oare pentru a câta oară:
Capricioasă şi iubită Creație Literară!

Emilian Oniciuc: 05.11.2018
Revizuit: 19.02.2023

Sursa fhoto: Pinterest